Bursele europene închid pe verde a patra şedinţă la rând, la un vârf al ultimelor 11 luni

burse europene, CAC40, creștere, Footsie-100, închidere

Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor acţiuni europene, a crescut cu 1%, la 986,99 puncte, cel mai mare nivel de închidere din luna octombrie a anului trecut.

Pe principalele pieţe, indicele Footsie-100 al bursei din Londra a câştigat 1,15%, la 5.004,3 puncte, depăşind pragul simbolic de 5.000 puncte, pentru prima oară din luna octombrie a anului trecut.

Indicele Dax, de la Frankfurt, a urcat cu 1,69%, la 5.574,26 puncte, în timp ce indicele CAC 40, a pieţei pariziene, a crescut cu 1,27%, până la 3.707,69 puncte, încheind pentru prima dată în acest an peste pragul de 3.700 puncte.

Bursele au fost susţinute şi o reluarea a fuziunilor şi achiziţiilor de mare amploare, precum propunerea iniţiată de Kraft Foods pentru preluarea Cadbury, pentru 12 miliarde euro.

Titulurile din sectorul auto au profitat din plin de optimismul din piaţă: acţiunile Renault s-au apreciat cu 6,93%, iar cele ale Peugeot au câştigat 5,86%. (NewsIn)

Ultimele Articole