Doru Buşcu, director editorial Academia Caţavencu, şi jurnalista Sabina Fati s-au înscris la licitaţia publică cu strigare organizată joi, începând cu ora 13.00, de lichidatorul judiciar General Group Expert SRL al societăţii Caţavencu SA, în care urma să fie licitată şi marca „Academia Caţavencu”.
Marca „Academia Caţavencu” a fost scoasă la licitaţie cu un preţ de pornire de 149.322 de euro (fără TVA), potrivit anunţului de licitaţie publicat de lichidatorul societăţii Caţavencu SA, aflată în prezent în faliment.
Licitaţia publică competitivă cu strigare este organizată joi, începând cu ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar General Group Expert SRL.
Licitaţia vizează mai multe active ale societăţii Caţavencu SA, printre care şi marca „Academia Caţavencu”.
Tribunalul Bucureşti a admis în luna mai propunerea administratorului judiciar General Group Expert SPRL privind intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC Caţavencu SA, editorul Academia Caţavencu, potrivit deciziei publicate pe site-ului oficial al instanţei.