Produsele structurate emise de Raiffeisen vor fi de tipul certificatelor index, sau care urmaresc liniar evoluţia activului suport. Astfel, dacă preţul activului suport creşte cu 1% la fel se va întâmpla şi cu preţul produsului structurat. Printre activele suport se numără indicele ROTX, listat la Viena, indicele EuroSTOXX50, indicele celor mai importante blue-chip-uri din zona euro.
EuroSTOXX50 are în componenţă 50 de companii din 12 ţări. Raiffeisen Centrobank a decis să aducă la BVB şi produsele structurate pe indicele american S&P500, care include cele mai mari 500 de companii din Statele Unite. Investitorii locali vor mai avea un produs prin care să beneficieze de mişcările indicelui german DAX, precum şi de aur, similar produselor emise de Erste Bank.
Raiffeisen însă a optat pentru un alt tip de ţiţei, cel neprelucrat. Aceste produse se tranzacţionează şi la Bursa din Viena, Vareşovia şi Deutsche Borse. De la mijlocul lui iulie, la Bucureşti se tranzacţionează 9 serii de produse structurate emise de Erste Bank pe indicele german DAX, aur şi petrol. Până în acest moment au fost realizate aproape 800 de tranzacţii în valoare de 800 de mii de euro.