Programul şedinţei de tranzacţionare va fi modificat după cum urmează: pentru acţiuni tranzacţionate pe segmentele de piaţă BVB şi RASDAQ, titluri de stat, unităţi de fond, produse structurate şi contracte futures, sesiunea de tranzacţionare continuă se prelungeşte de la ora 16:25 până la ora 16:40; pentru piaţa principală (de tip regular), pre-închiderea se va desfăşura în intervalul orar 16:40 – 16:45, iar închiderea pieţei va avea loc la ora 16:45. Pentru pieţe auxiliare închiderea pieţei va avea loc la ora 16:40.
Pentru acţiuni tranzacţionate pe segmentul ATS sesiunea de tranzacţionare continuă se prelungeşte de la ora 16:30 până la ora 16:45, iar închiderea pieţei va avea loc la ora 16:45. Pentru celelalte pieţe, programul de tranzacţionare rămâne nemodificat.