Preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor, Cezar Corâci, consideră că statul ar avea de câştigat din această afacere.
„Vreau sa nu confundam doua lucruri, si anume: interesul national si capusarea unor societati. Interesul national este ca aceste companii daca, cu investitii rezonabile si pe baza unui plan de afaceri adaptat la cerintele pietei, avand in vedere ca avem materia prima si forta de munca foarte bine calificata, statul trebuie sa le ajute fara sa se uite”,a precizat Coraci.
”Eu cred ca odata spalata o companie ca Rafo, ea poate fi privatizată”, a mai afirmat acesta.
Acţionarul majoritar al combinatului Oltchim este dispus să investească 100 milioane de euro în relansarea societăţii.
„Putem sa investim mai mult de 100 milioane de euro dar acest lucru depinde de proiect, noi dispunem de acesti bani gheata dar nu vom investi în produsul care ni se ofera atata timp cat nu exista perpectiva iar in parerea noastra, Arpechim se confrunta cu aceasta problema”, a mai spus Zaremba.
„Toate datele pe care le avem despre PCC nu dovedesc ca PCC are aceasta capacitate financiara, iar productia dansilor de petrochimie este de vreo trei ori mai mica decat productia Oltchimului. Tot capitalul PCC este mult mai rtedus decat necesitatile pe care Oltchimul le-ar avea”, a completat Preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel