C. Tampiza: Vom vedea o relansare a economiei româneşti din 2010 (video)

FMI, Lukoil, resurse energetice, revenire, Tampiza

Pe de altă parte, preşedintele Lukoil România consideră că România ar putea avea probleme în 2009, legate de constituirea rezervelor energetice pentru perioada iernii.

„Vine perioada sezonieră, pregătirea pentru iarnă, care cere nişte acumulări de resurse energetice. Pentru aceste resurse, este nevoie de bani. Desigur că aici o să avem o problemă. Am reacţionat asupra ultimei decizii a Băncii Naţionale, care a micşorat rezervele obligatorii de la 35 la 30. Parcă apar nişte bani care trebuie să învioreze situaţia economică. Începând cu anul 2010, vom avea o relansare a economiei în ţara noastră, în România”, a declarat la The Money Channel preşedintele Lukoil România, Constantin Tampiza.

Urmăreşte pe WEBTV toate ştirile video şi emisiunile TMC

Ultimele Articole