Săptămâna trecută, ciocolata Rom, care oferă „senzaţii tari din 1964″ s-a schimbat la faţă. A dat tricolorul românesc pentru drapelul Statelor Unite ale Americii, promovând totodată o nouă idee, cea de „vis american”.
Aşa cum era de aşteptat, reacţiile faţă de acest „sacrilegiu” nu au întârziat să apară pe bloguri, pe Facebook şi Twitter. Totuşi, oamenii din publicitate nu cred în campania celor de la Rom.
De ce această transformare? „Rom păstrează acelaşi spirit liber şi îşi asumă să facă afirmaţii curajoase în continuare, chiar dacă aceasta incită la controversă”, a declarat Adrian Boţan, Creative Partner la agenţia McCann Erickson, care s-a ocupat de transformarea mărcii de ciocolată.
În plus, Boţan crede că orice brand are nevoie de lucruri noi. „Campania este o metaforă a românului de astăzi: dacă ai haine sau maşini străine te simţi mai cool. Poate că visul american este prea departe, dar iată noi îl aducem azi mai aproape”, a mai spus şeful creaţiei de la McCann. Citește mai mult pe www.adevarul.ro