„Scopul nostru este să demonstrăm că există o alternativă la regimul actual”, a declarat Hodorkovski, care a anunţat recent din exilul pe care şi l-a impus că va fi pregătit să devină viitorul preşedinte al Rusiei. „Este inevitabilă o cădere a regimului din cauza crizei. Rezultatul trebuie să fie o Rusie democratică”, a declarat el în aplauzele audienţei.
Cel mai dur şi mai vocal critic al preşedintelui rus Vladimir Putin a făcut aceste declaraţii printr-o legătură video din Europa, în sala de conferinţe a Hotelului Holiday Inn din Sankt Petersburg.
Potrivit Moscow Times, autorităţile din oraşul natal al preşedintelui rus au încercat să oprească evenimentul. În zona sălii de conferinţe a fost efectuată o percheziţie pentru droguri, poliţia a încercat să evacueze clădirea din cauza unei ameninţări cu bombă, sirenele vehiculelor de poliţie urlau în faţa hotelului, iar curentul electric a fost întrerupt – însă organizatorii au pregătit baterii.