Anghel Alexandru

Cadoul României pentru Bechtel: 55 mil. euro doar anul trecut

autostrada Transilvania, Bechtel

Compania americană Bechtel, care a construit o parte din Autostrada Transilvania, şi firma turcă Enka, principalul subcontractor al americanilor, au încheiat anul trecut cu profituri nete cumulate de peste 110 milioane de euro prin principalele două entităţi juridice pe care le au în România, potrivit calculelor zf.ro pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

 

Bechtel nu a avut niciun fel de activitate în România anul trecut, având în vedere că în luna mai 2013 contractul de construire a Autostrăzii Transilvania, singurul pe care îl aveau pe plan local, a fost reziliat de statul român, iar în primele cinci luni ale anului trecut americanii nu au înaintat nici măcar cu un metru în construcţia autostrăzii, potrivit datelor transmise anterior de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

 

Bechtel International Inc SRL şi Enka Construction and Development sunt în top 30 cele mai profitabile companii private din România în 2013 şi sunt cei mai profitabili constructori de pe piaţa locală anul trecut, întrecând companii de anvergură precum italienii de la Astaldi sau austriecii de la Strabag, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

 

Potrivit datelor de pe site-ul grupului Enka, nici turcii nu mai au în prezent niciun proiect în România.

 

Contractul cu Bechtel prin care compania ar fi trebuit să construiască 415 kilometri din Autostrada Transilvania, este considerat a fi unul dintre cele mai păguboase semnate vreodată de statul român.

 

 

 

Ultimele Articole