Proiectul este iniţiat de deputaţii Mircea Giurgiu – independent, Tudor Ciuhodaru – progresist, Amet Aledin – minorităţile naţionale şi Petru Movilă – PDL şi vizează modificarea articolului 289 din Legea Educaţiei Naţionale astfel încât profesorii şi personalul de cercetare să se pensioneze la sfârşitul anului universitar în care au împlinit 65 de ani.
Iniţiatorii motivează că pensionarea cadrelor didactice în timpul anului universitar ar conduce la un blocaj în sistem, motiv pentru care aceasta ar trebui amânată.
Actul normativ a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor în condiţiile în care termenul pentru dezbatere şi vot final stabilit pentru 19 februarie a fost depăşit. Senatul este for decizional în cazul acestui proiect de lege.