Ana Draghici

Călin Popescu-Tăriceanu: Nu văd care ar fi câştigul PNL sau USL dintr-o asociere cu Becali

George Becali, PNL, Tariceanu

Întrebat cum comentează faptul că europarlamentarul George Becali a anunţat că va candida în alegerile parlamentare din 9 decembrie într-un colegiu din sectorul 6 al Capitalei, susţinut de USL, Tăriceanu a spus că nu i se pare un lucru care să merite salutat.

„Nu mi se pare un lucru care să merite salutat, să zicem aşa, pentru că nu văd care ar fi câştigul PNL sau al USL dintr-o astfel de asociere, decât dacă PNL îşi propune să înceapă să se ocupe de fotbal sau de tranzacţii imobiliare. Cum un partid politic nu are nici una, nici cealaltă dintre vocaţii, atunci mă gândesc că este util să cooptezi în partid personalităţi sau formaţiuni politice care au un bagaj de idei, de valori, de principii şi care, dacă nu vin cu o zestre electorală foarte numeroasă, vin cu o contribuţie în plan ideatic. Şi atunci, făcând aceste constatări, sigur că am un semn mare de întrebare: care ar putea să fie contribuţia dlui Becali? Nici o zestre electorală nu are şi, chiar dacă ar avea o zestre electorală, nu cred că acesta este singurul criteriu. Cred că trebuie să existe un fel de compatibilitate între valori, pentru că aşa zestre electorală are şi maestrul Diaconescu de la partidul care îi poartă numele şi nu cred că cineva se gândeşte să ne apropiem, să ne asociem în vreun fel sau altul cu acest personaj. Eu sunt foarte rezervat”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

El a admis însă că nu este la curent cu o discuţie concretă în acest sens şi a precizat că şi-a exprimat doar îndoielile proprii la care are „dreptul, ca vechi membru al PNL, cu privire la valoarea adăugată a lui Becali, pretenţios spus, într-un astfel de proiect”.

„Cred că există, la nivelul conducerii PNL, un clar discernământ într-o astfel de posibilă asociere”, a mai spus Tăriceanu.