Camera Deputaţilor: PSD va conduce 7 comisii; PNL – 5; PDL şi PP-DD câte 2; PC, UDMR şi minorităţile câte una

Camera Deputatilor, comisii

„Numeric (comisiile – n.r.) sunt împărţite conform ponderii. Grupul PSD are 38,47% din cele 18 comisii, cea de a 19-a, conform cutumei din Parlament, revenind partidului care preia preşedinţia Camerei Deputaţilor, ce va face o nominalizare şi pentru preşedintele Comisiei de Regulament. La Senat, preşedinţia Senatului va prelua şi preşedinţia Regulamentului. Este o cutumă nouă, instituită de PDL în ultimii patru ani de zile. Noi am acceptat-o, am mers pe aceleaşi principii şi colegii de la PDL au acceptat aceste principii în aşa fel încât două comisii le revin celor de la PDL, două celor de la PP-DD, plus 26 de funcţii în Biroul Permanent pentru Opoziţie”, a afirmat Zgonea, punctând că se negociază 104 funcţii pentru cele opt sesiuni din patru ani de legislatură.

 

El a arătat că PSD va conduce şapte comisii parlamentare, PNL – cinci, iar PC, UDMR şi minorităţile câte o comisie.

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că şefiile comisiilor mai pot fi negociate până la convocarea Parlamentului, însă a susţinut că, până în prezent, negocierile au fost flexibile.

 

Zgonea a completat că la Camera Deputaţilor vor rămâne acelaşi număr de comisii permanente şi comisii permanente comune, respectiv 15, şi că acestea vor avea între 25 şi 31 de membri.

 

De asemenea, el a făcut un apel la deputaţi să îşi îndeplinească procedurile de preluare a mandatului, subliniind că, până în prezent, doar 200 de parlamentari au trecut prin aceste proceduri.

Ultimele Articole