Mihai Barsan

Câmpeanu: Reducerea CASS şi creşterea salariului minim – cuprinse în programul de guvernare începând cu 2013

mariana campeanu, marire, program de guvernare, salariu minim

„Aceste măsuri le avem cuprinse în programul de guvernare începând cu anul 2013, după ce vom câştiga alegerile. Este un program de guvernare pe patru ani şi nu sunt măsuri care să se iau acum, într-o perioadă scurtă, pe un buget construit cu filosofia Partidului Democrat. Dacă domnul Adriean Videanu ar fi citit programul nostru de guvernare ar fi văzut că aceste măsuri sunt la pachet, reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu 5% şi creşterea salariului minim la 800 sau 840 de lei, asta o să putem preciza atunci când vom construi bugetul”, a spus Câmpeanu, în replică la declaraţia lui Adriean Videanu potrivit căruia reducerea CASS ar trebui să se facă cu 3,4% şi la pachet cu creşterea salariului minim.

 

Potrivit ministrului Câmpeanu, în afara acestor măsuri mai există şi altele care vizează sistemul de impozitare a salariilor, mai exact cota unică rămâne 16%, dar va fi un nivel maxim şi se vor introduce nişte cote mai mici pentru salarii mai mici, respectiv 8% pentru salarii mai mici decât salariul minim pe economie şi 12% pentru salarii mai mici de 1.600 lei.

„Împreună cu alte măsuri de facilităţi fiscale pe care încercăm să le introducem pentru mediul de afaceri încercăm să putem construi acel mediu propice pentru scoaterea la lumină a unor locuri de muncă, care în acest moment sunt la negru sau la gri şi mai mult să creăm posibilitatea înfiinţării unor noi locuri de muncă. Programul nostru este pe patru ani, vizează ca în aceşti patru ani să creăm un milion de locuri de muncă, construind acest sistem global. Etapele, proporţiile vor fi stabilite atunci când o să putem să construim bugetul şi mai ales un buget multianual, deci nu discutăm despre măsuri care se aplică azi”, a mai spus ministrul Muncii.

 

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, participă marţi la dezbaterea „PNL are grijă de sănătatea ta”, organizată de femeile liberale, la Palatul Parlamentului.