Denisa Gelatu

Campion național român, despre Verstappen: „Max se descurcă binișor la drifturi”

campion, Drift, formula 1, pilot

Singurul pilot campion național care nu a lipsit timp de 15 ani de la nici o etapă de drift, Răzvan Frățianu, l-a văzut pe startul din Formula 1 învârtindu-se la viteze amețitoare cu mașina de drift. Românul, profesor la 4 discipline, spune că Max Verstappen a făcut școala cu unul dintre cei mai renumiți piloți din domeniu, „Mad” Mike Whiddett.

La 46 de ani, Răzvan Frățianu este unul dintre cei mai buni piloți de drift din România! El face drifturi de 15 ani!

„Am început chiar la începutul începuturilor driftului în România, când se făceau doar cerculețe prin diferite parcări. Sunt singurul pilot din țară care a participat la absolut toate etapele oficiale în România” – Răzvan Frățianu, campion național la Drift.

Pasionat de Formula 1, Răzvan a dezvăluit că și cel mai bun pilot din lume, Max Verstappen a făcut școala de drift.

 “L-am și văzut făcând drift, a avut curiozitatea aceasta. Driftul are o expansiune fenomenală la nivel mondial și Verstappen a făcut cursuri de pilotaj de drift cu „Mad” Mike Whiddett, pilotul Red Bull, și s-a descurcat binișor” – Răzvan Frățianu, campion național la Drift.

Românul iubește Formula 1 de pe vremea regretatului Ayrton Senna.

“Este un sport cu care m-am născut, pe vremea lui Senna, Damon Hill și Michael Schumacher, am crescut cu Formula 1 sunt absolut pasionat de tot ce înseamnă motorsport” – Răzvan Frățianu, campion național la Drift.

Strică 14 anvelope la etapă

De când face drift, Răzvan a schimbat doar două mașini.

„Aceasta este a doua mașină, cu daunele aferente. Și cu prima și cu aceasta m-am răsturnat dar nu am pățit nimic” – Răzvan Frățianu, campion național la Drift.

La capitolul anvelope, nu stă la fel de bine. „Noi stricăm 12-14 anvelope pe etapă și având în vedere că au fost spre 100 de etape sunt multe anvelope” – Răzvan Frățianu, campion național la Drift.

E expert la română și engleză

Atunci când nu face drifturi, Răzvan e profesor la 4 discipline.

 „Limba engleză, limba română, mecanică, conducere rutieră. Mai sunt și instructor de pilotaj la Rodrift Academy, sunt și instructor auto acasă, sunt și instructor de schi, sunt și arbitru în cadrul Campionatului  Republicii Moldova și de anul acesta sunt și comentator la Rodrift” – Răzvan Frățianu, campion național la Drift.

Număr record de piloți la startul campionatului

Prima etapă a noului sezon din Campionatul Național de Drift a avut loc în weekend-ul trecut, la Arena Națională din Capitală.

Competiția a sărbătorit 10 ani de la înființare cu un număr record de piloți, 74.

Este pentru al treilea an consecutiv când sezonul de drift a început în jurul celui mai mare stadion din țară. Printre cei care au făcut spectacol al cailor putere în această rundă s-au numărat: Răzvan Frățianu, Alice Ene, Natalia Iocsak, Bogdan Păcurariu dar și piloți de top din Bulgaria.

În acest an, Campionatul Național de Drift va avea 5 etape, iar următoarea va avea loc în luna iunie, la Transilvania Motor Ring.

Ultimele Articole