Compania s-a angajat să folosească o parte din acești bani pentru extinderea programului de forare cu cel puțin 15.000 m (de la 35.000 la 50.0000 m), care se va concentra pe extinderea depozitului de zăcăminte de aur și cupru de la Cireșata, dar și pentru a testa alte obiective din apropiere, așa cum au cerut cei de la Barrick.
Banii rămași vor fi utilizați pentru accelerarea și finalizarea programului de forare care se află în desfășurare și de a finanța studiul de fezabilitate. Carpathian Gold va avea acces la expertiza tehnică a celor de la Barrick printr-un comitet tehnic consultativ format din cinci persoane: trei dn cadrul Carpathian, iar alte două din cadrul Barrick.
“Vedem tranzacția cu cei de la Barrick ca o importantă confirmare a proiectului din Valea Rovina, a echipei noastre de exploatare și a României ca țară cu un potențial de exploatare de talie mondială. La fel de important este și faptul că aceste fonduri, împreună cu accesul la expertiza celor de la Barrick, ne va oferi un pas important în dezvoltarea planurilor Carpathian în cadrul proiectului din Valea Rovina”, a declarant Dino Titaro, CEO Carphatian Gold.
Proiectul Valea Rovina este compus din trei perimetre cu zăcămând aur-cupru: Rovina, Colnic și Cireșata. Carpathian Gold este prezentă la noi în țară prin firma Samax România.