Proiectul Canalului Bucureşti – Dunăre – Marea Neagră, pe care Nicolae Ceauşescu voia să îl termine înainte de Congresul al XIV-lea al PCR, revine din nou în actualitate după ce au apărut blocaje pe Dunăre din cauza transporturilor venite din Ucraina. Lucrările la canal au început în anul 1986, iar până în anul 1989, a fost executat în proporţie de 60%. Acum, autorităţile au aprobat refacerea studiului de fezabilitate pentru obţinerea finanţării europene. Costurile investiţiei se ridică la 1,7 miliarde de euro.
„Cele două râuri Dâmboviţa şi Argeş de la Bucureşti vor fi barate, acolo apa va veni gravitaţional cu costuri mult mai mici, dezvoltăm agricultura cu irigaţii toată zona piscicolă, locuri de muncă, turism şi să nu uităm că 80 la sută din lucrare a fost executată”, a spus Daniel Georgescu, director general Administraţia Canalelor Navigabile, pentru Ştirile PRO TV.
Astfel, Capitala ar putea fi legată de Portul Constanţa şi de alte oraşe europene care au porturi la Dunăre. Artera navigabilă ar fi cea mai rapidă şi ieftină pentru transporturile de marfă, mai ales acum când toate porturile româneşti sub blocate cu mărfuri din Ucraina. Noile rute vor putea fi folosite inclusiv turistic şi pentru agricultură.
Conform proiectului, Bucureştiul ar putea avea două porturi: 1 decembrie şi Glina ceea ce înseamnă croaziere din Capitală până în Delta Dunării, dar şi până la Belgrad, Budapesta, Viena sau Regensburg. Studiul arată că cel puţin 10.000 de turişti ar folosi aceste rute, cu o medie de consum de 300 de euro de persoană.