Un reprezentant al protestatarilor din metrou a anunțat, vineri, că s-a ajuns la un acord cu Ministerul Transporturilor.
Astfel, de sâmbătă, bucureștenii vor putea circula din nou, liniștiți, cu metroul.
„În primul rând e regretabil că a trebuit ca salariaţii metroului să facă o formă de protest de un asemenea nivel ca să putem regăsi în cadrul Minisrerului o formă de dialog social normal. Vom mai merge la Piaţa Unirii vom anunţa salariaţii de ce am obţinut aici şi imediat vom elibera. Nu cred că se va mai lua pentru că trebuiesc verificări şi nu are rost să consumăm energie degeaba. În sfârşit domnul Drulă a recunoscut că negocierile trebuie făcute cu liderul sindicatului de metrou.
Am stabilit ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi pentru a discuta toate problemele. Prima, deficitul mare de personal, tot scandalul a plecat de la disponibilizarea masiva, deficitul a ajuns numai săptămana asta la 1.200 de oameni, înseamnă deficit de 25%. Ajunsesem în poziţia în care să ne fie frică să ne mai facem treaba din lipsa fondurilor sau personalului şi să nu ajungem, Doamne fereşte, la puşcărie sau unii să murim Prima greseala a lui Drula si a premierului Citu e ca au facut o lege a bugetului care blocheaza activitatea Metrorex. Sa nu ni se micsoreze salariile pentru ca este un drept castigat si s-au scumpit benzina, painea”, a declarat reprezentantul sindicatului.
Chestionat dacă protestul are legătură cu încasarea banilor de către sindicalişti din chiriile pentru acele spaţii comerciale de la metrou, sindicalistul a răspuns: „Vreau să lămurim un lucru, ca să fie foarte clar. Contractul de asociere dintre firma sindicatului şi Metrorex se află pe rolul instanţei la Bucureşti şi aşteptăm pronunţarea instanţei. Ne vom supune instanţei prin hotărâre definitivă şi irevocabilă”.
Un alt reprezentant al sindicaliştilor la metrou a adăugat că nu va fi începută nicio acţiune administrativă la adresa protestatarilor de la metrou pe perioada în care vor fi negocierile cu Ministerul Transporturilor şi cu alte autorităţi
„Am stabilit un calendar de negociere pentru săptămâna viitoare. Nu vom începe nicio acţiune administrativă împotriva celor care au participat pe toată perioada negocierilor”, a explicat el.