Mihai Voican

Când va avea loc premiera filmului Avatar 2

avatar 2

După suspansul îndelungat în care au ținut fanii, studiourile Disney au dezvăluit primul trailer al noului film al lui James Cameron din franciza „Avatar”, în cadrul recentului eveniment CinemaCon. Continuare a uriașului succes „Avatar” (2009), câștigător a trei premii Oscar (din șase nominalizări), „Avatar: The Way of Water” va avea premiera în decembrie 2022, anunță deadline.com, citat de TV MANIA.

Influentul producător Jon Landau, care a colaborat cu James Cameron nu doar la filmele din seria „Avatar”, ci și la „Titanic” (1997), care i-a adus inclusiv Oscarul pentru cel mai bun film, a sosit din Noua Zeelandă pentru a realiza prezentarea studiourilor Disney susținută la CinemaCon din Las Vegas.

Revenire spectaculoasă pe Pandora

„Unul dintre punctele forte ale scenariilor lui Jim Cameron este acela că includ întotdeauna teme universale și relevante”, a spus acesta. „În centrul fiecăreia dintre cele patru continuări ale filmului «Avatar» (la al treilea film al francizei s-au încheiat deja filmările, iar următoarele două se filmează în prezent – n.r.) se va afla familia lui Jake Sully (Sam Worthington). Fiecare poveste va fi de sine stătătoare și va avea propria încheiere. Va exista un deznodământ satisfăcător pentru fiecare film dar, privită în ansamblu, călătoria prin toate cele patru pelicule va crea o poveste de proporții”, a specificat producătorul.

Jon Landau a mai povestit: „S-a muncit din greu pentru a se realiza ultimele retușuri. Noile filme vor împinge limitele și mai departe, vor avea o rezoluție mai mare, în 3D, și efectele vizuale sofisticate. Am vrut ca întoarcerea noastră pe Pandora să fie ceva cu adevărat special. Fiecare film este conceput pentru ecranul de cinema, cu cea mai înaltă rezoluție și cel mai captivant 3D disponibil. Cred că am reușit!”.

Ce ne promite „Avatar: The Way of Water”

Noul „Avatar: The Way of Water” se laudă și cu distribuția excelentă, în care, alături de Sam Worthington și Zoe Saldana, îi vom vedea pe Sigourney Weaver, Kate Winslet, Michelle Yeoh, Edie Falco, Stephen Lang, Giovanni Ribisi, Oona Chaplin și Jermaine Clement.

De data aceasta, Jake Sully (Sam Worthington) locuiește cu noua sa familie pe planeta Pandora. Când vechea amenințare de exterminare a acesteia revine, Jake și iubita lui Neytiri (Zoe Saldana) trebuie să conlucreze cu armata rasei Na’vi pentru a-și proteja planeta.

După cum a povestit mereu James Cameron, „Avatar: The Way of Water” se desfășoară în ocean și în jurul acestuia. Sully și Neytiri au copii, cărora Sully le spune: „Oriunde am merge, această familie este fortăreața noastră”. Așa cum s-a văzut inclusiv în trailerul făcut public la CinemaCon, continuarea filmului „Avatar”, cu lumea sa plasată în adâncurile de un albastru profund, arată și mai uluitor decât producția cu enorm succes din 2009. În noul film îi vom vedea pe cei din rasa Na’vi comunicând cu păsări, cu pești zburători și cu balene, dar rămânând totuși divizați, în ciuda afinității lor cu natura. S-a spus deja că aici este vorba despre „O lume absolut nouă, cu o miză chiar mai mare decât filmul original, recompensat cu un Oscar în 2009”.

Tot la CinemaCon, studiourile Disney au anunțat că vor relansa la nivel global primul film al francizei, „Avatar”, pe 23 septembrie, cu sunetul în variantă remasterizată digital. Filmul „Avatar” a avut cele mai mari încasări din toate timpurile la nivel mondial (2,8 miliarde de dolari), apoi a fost depășit de „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” (2019), care a încasat 2,7 miliarde de dolari, pe care l-a surclasat însă în timpul pandemiei, recâștigându-și titlul.