Cristina Popovici

Când va fi reconstruit sistemul sanitar din România. Iohannis a dat vestea așteptată de toți

alegeri parlamentare, Iohannis, sistem sanitar

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Palatul Cotroceni, că pandemia a scos la iveală „deficiențele structurale” din sistemul de sănătate românesc.

Este nevoie, a adăugat acesta, de reconstrucția „din temelii” a sistemului sanitar, lucru care va fi posibil doar dacă se schimbă actuala majoritate din Parlament și după alegeri se formează o majoritate „responsabilă”.

„Traversăm o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul nostru medical, care a scos în evidență toate deficiențele structurale neglijate ani și ani de zile. Tocmai pentru că ne-am lovit de atât de multe probleme, se lucrează de câteva săptămâni bune la o viziune coerentă în acest domeniu, care să fie transpusă în legi și reglementări clare

. Împreună cu Guvernul, sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, adică să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată, care însă nu mai poate fi amânat și care trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate, responsabilă și deplin angajată în slujba binelui românilor”, a declarat șeful statului.

Ultimele Articole