Marian Manolache

Capital Economics: PIB-ul României va creşte în acest an cu 3%

Capital Economics, economie romania, PIB Romania

Creşterea economică din primul trimestru a surprins pozitiv piaţa, în special avansul anual de 1,6% din primul trimestru. Mulţi analişti locali spun că şi-ar putea urca prognozele în următoarele luni, dacă datele economice confirmă evoluţia pozitivă. Până recent, una dintre cele mai optimiste estimări de creştere a PIB-ului venea din partea BCR, cea mai mare bancă locală, cu un plus de 2%.

 

Economiştii grupului Capital Economics vin cu cea mai optimistă estimare, de departe: PIB-ul României va avansa cu 3% în acest an, spun analiştii britanici. Anterior, prognozele Capital Economics indicau un plus de numai 1% în acest an. Pentru 2012, însă, grupul britanic anticipează temperarea anvasului economic al 2,5%. Revenirea va fi alimentată de creşterea consumului privat, dar şi reluarea investiţiilor în economie, care au fost principalul generator de scădere economică în ultimii doi ani. Dacă va fi îndeplinită estimarea pe 2011, Guvernul român ar considera acest lucru o victorie, fără îndoială.

 

Capital Economics atrage, însă, atenţia că avansul economic al României va rămâne, chiar şi aşa, mult sub potenţialul său, de 4% pe an. De altfel, România are al doilea cel mai bun potenţial de dezvoltare economică din regiune, alături de Bulgaria, Polonia şi Rusia. Analiştii britanici mai subliniază că România şi Bulgaria au legături puternice cu Grecia. Cum criza pare să se agraveze, cele două ţări nu vor putea evita pentru mult timp de aici înainte lumina reflectoarelor. Pe de altă parte, Capital Economics notează cu perspectivă negativă posibila aderare a României la zona euro în 2015, în condiţiile în care finanţele publice reprezintă principalul impediment în calea adoptării monedei unice.

Ultimele Articole