Ana Draghici

Cardul de producător va fi testat într-o piaţă dintr-un oraş din sudul ţării, începând cu luna aprilie

Daniel Constantin, Ministerul Agriculturii, producător agricol

„Am identificat piaţa respectivă şi vom testa cum va funcţiona acolo cardul şi pe urmă vom aproba actul normativ. Vom testa începând cu luna aprilie într-o piaţă dintr-un oraş din sudul României, nu din Bucureşti”, a adăugat şeful MADR.

Potrivit sursei citate, măsura privind cardul de producător este mult aşteptată pe piaţă, fiind corelată cu certificatul de producător şi carnetul de comercializare a produselor agricole.

 

Ministerul Agriculturii a pregătit încă de anul trecut implementarea unui nou sistem de acces în pieţe pentru producătorii agricoli.

 

Potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, persoanele fizice care vor dori să îşi comercializeze legumele sau fructele din producţie proprie în pieţele din ţară vor avea nevoie de un card special care le va permite accesul în aceste spaţii.

 

De asemenea, pentru a putea să îşi vândă marfa pe tarabe, ei vor avea nevoie, pe lângă certificatul de producător eliberat de primării, şi de un carnet de comercializare a produselor agricole.

 

Proiectul de act normativ prevede ca în pieţele din România să fie organizate obligatoriu spaţii speciale care vor fi destinate producătorilor agricoli persoane fizice unde aceştia vor putea să îşi comercializeze mărfurile. Cardul de acces nu va putea fi transmis de la un producător la altul şi se va acorda numai în baza certificatului de producător, având înscrise unităţile de măsură pentru produsele specifice activităţii desfăşurate.

 

Cardul va conţine informaţii precum locul de producţie, numele producătorului şi dacă acesta respecta bunele practici agricole.

 

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-a întâlnit miercuri, la sediul MADR, cu membrii Consiliului Director ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO.

 

La discuţii au participat reprezentanţii Asociaţiei Fermierilor din Romania, Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Producători Agricoli din România, Patronatului Planta Romanica, Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Dobrogea şi Federaţiei Oierilor de Munte.