V-ați întrebat vreodată care este cea mai scumpă emisiune produsă în România? În peste trei decenii de concurență pe piața posturilor de televiziune, o singură emisiune a rămas în istorie cu un buget neegalat nici astăzi, la 11 ani de la debutul său.
Pare greu de crezut însă ”Top chef”, produsă și difuzată de Antena 1 a rămas drept cea mai scumpă producție de televiziune din România, cu circa 2.000.000 de euro pe sezon. La așa cheltuială nu a fost de mirare că s-au turnat doar două sezoane.
Premiul cel mare (50.000 de euro, extra un stadiu la un prestigios restaurant din Franța), prețul formatului consacrat, onorariul celor trei jurați (Joseph Hadad, Tudor Constantinescu și Nicolai Tand, dar și al prezentatoarei Alina Pușcaș) dar și un un generos studio construit de la 0 și utilat cu aparatură modernă, consumabile și alimente de ordinul tonelor au făcut ca emisiunea concurs culinară ”Top Chef” să fie una asemuită cu cele din galeria marilor producții cunoscute la nivel global.
Top Chef a fost cea mai scumpă emisiune de televiziune din România. Printre locațiile unde s-a filmat, amintim: Viscri, satul pe care Regele Charles al III-lea s-a reîntors astăzi să-l revadă, locații pe litoral ori Mănăstirea Comana.
Cele două sezoane ale emisiunii ”Top Chef” au avut câte 12 ediții în care câte 24 de bucătari profesioniști s-au întrecut.