Investitorilor mici (persoane fizice) li s-a rezervat o tranşă de 15% din pachetul de 9,84% de acţiuni OMV Petrom (SNP) vândut de Stat prin oferta de vânzare secundară la BVB. Cealaltă tranşă, de 85%, este destinată investitorilor mari, instituţionali, la final urmând să se stabilească câte un preţ separat pe fiecare tranşă şi să se facă alocarea acţiunilor. Potrivit prospectului de ofertă, aceasta se încheie cu succes dacă subscrierile depăşesc pragul de 80% din totalul acţiunilor oferite.
„Nu cred că tranşa pentru investitorii mici va fi integral subscrisă, ceea ce înseamnă că o parte din acţiunile destinate acestora va fi realocată investitorilor mari“, spune Adi Lupşan, director general adjunct al casei de brokeraj Intercapital Invest.
În aceste condiţii, ordinele ar trebui date la un preţ de circa 0,35 – 0,37 lei / acţiune, dar „este imperativ necesar să se urmărească dacă vânzătorul va stabili un preţ de referinţă (minim), sub care nu acceptă subscrieri, astfel încât, la nevoie, investitorul să-şi ajusteze ordinul, eventual până la 0,39 lei/acţiune, a mai spus Adi Lupşan. Vineri după amiază, acţiunile SNP îngheţaseră la 0,405 lei/titlu în piaţa obişnuită de la BVB.
Pachetul minim care poate fi subscris, de 3.000 de acţiuni SNP, ar costa între 1.050 şi 1.110 lei (net de costurile de intermediere) la preţurile de 0,35 – 0,37 lei / acţiune, respectiv 1.170 lei, la preţul de 0,39 lei / acţiune. La preţul maxim de 0,46 lei / acţiune, stabilit prin ofertă, un investitor poate cumpăra pachetul minim cu cel mult 1.380 de lei, dar pachetul va putea fi obţinut şi la preţuri mai mici, potrivit brokerilor, care cred că preţurile oferite care vor obţine acţiuni la alocare vor fi mult mai mici, eventual apropiate de cele actuale din piaţă (sub 0,4 lei/ acţiune).
Peste pachetul minim de acţiuni se vor putea subscrie doar multipli de 1.000 de titluri. Subscrierea este posibilă prin cele câteva sute de agenţii ale Băncii Transilvania, Bancpost şi CEC Bank, ca şi prin casele de brokeraj BT Securities, EFG Eurobank Securities şi Romcapital. Oferta va dura până la 22 iulie, ora 12.
„Investitorul mic va trebui să conserve o parte din banii disponibili pentru operaţiune, în afară de cea la care va da prima oară ordinul la preţul pe care îl consideră corect. Apoi să aştepte preţul minim anunţat de stat şi să corecteze ordinul în consecinţă“, spune şi Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC).
MECANISMUL
Precauţiile speciale pe care investitorul trebuie să şi le ia ţin de mecanismul neobişnuit de desfăşurare a ofertei. Pentru a vinde, la un preţ cât mai bun, cât mai multe din acţiuni, Statul a anunţat doar un preţ maxim acceptabil în ofertă. Acţiunile sunt alocate în ordinea descrescătoare a preţului şi în funcţie de momentul subscrierii (primul venit, primul servit, la secundă).
Astfel, teoretic, investitorii vor fi tentaţi să liciteze cât mai repede şi cât mai multe acţiuni, pentru că vânzătorul şi-a rezervat, totuşi, dreptul de a declara oferta închisă mai devreme dacă îi convine.
Totodată vânzătorul poate să publice şi un preţ minim (preţ de referinţă), cu cel târziu două zile înainte de închiderea ofertei, potrivit prospectului de ofertă. Atunci, investitorii va trebui să-şi actualizeze ofertele din nou, cât mai repede.
Subscrierile vor fi validate astfel încât să se maximizeze preţul şi volumul subscrierilor. Vor fi aranjate în ordinea descrescătoare a preţului, iar ordinele de acelaşi preţ vor fi ordonate după momentul introducerii lor.
Preţul final de ofertă, stabilit pe fiecare tranşă nu poate fi mai mare decât preţul maxim, dar nici mai mic decât preţul de referinţă, în cazul în care Statul – vânzător va declara unul. Dacă o va face, investitorii vor putea să-şi ajusteze o singură dată ordinele pentru a fi valide, cu condiţia ca valoarea totală a ordinului modificat (numărul de acţiuni înmulţit cu noul preţ) să nu fie mai mare decât valoarea ordinului iniţial.
BENEFICIARII
Soluţia de vânzare aleasă de intermediarii ofertei este o premieră pentru bursa bucureşteană şi este proiectată special pentru condiţiile actuale de incertitudine pe piaţă.
Va obţine toate acţiunile subscrise investitorul care subscrie printre cei dintâi, la preţuri cât mai mari, chiar şi în cazul în care oferta va fi suprasubscrisă. Potrivit mecanismului de ofertă, se declară valide toate subscrierile care asigură vânzarea unui număr suficient de mare de acţiuni pentru ca oferta să poată fi declarată de succes.
Teoretic, vânzătorul ar putea închide oferta dacă toate acţiunile s-ar subscrie în prima zi şi dacă un singur investitor instituţional ar cumpăra întreaga tranşă destinată investitorilor mari, subscriind de la început tot pachetul de acţiuni la preţul maxim, în valoare de peste 515 milioane euro. Valoarea totală a ofertei ar depăşi 600 de milioane de euro dacă s-ar face la preţul maxim declarat prin prospect.
„Dar, desigur, nu acesta va fi preţul ofertei. Pe de altă parte, mecanismul ofertei favorizează pe investitorii mari, care pot avea acces şi la tranşa instituţionalilor, dar şi la tranşa de retail, eventual prin intermediari, pentru că nu este prevăzută o limită maximă a subscrierilor la nici una dintre tranşe“, observă Dumitru Beze.
Un investitor mare, care îşi poate permite să cheltuie mai multe milioane de euro, poate teoretic să îşi mobilizeze forţele şi să subscrie şi la tranşa de retail, cât de mult doreşte, la un preţ mai mic decât la tranşa instituţionalilor, potrivit scenariului descris de preşedintele AIPC. Intermediarii care au subscris în numele insvestitorului mare la tranşa de retail, i-ar putea revinde acestuia, ulterior, acţiunile cu un discount faţă de preţul de ofertă stabilit pentriu tranşa instituţionalilor.
„Tocmai existenţa acestei posibilităţi, va apropia preţurile între tranşe, pentru că mulţi vor gândi ca mai sus. Astfel că, modul în care este concepută oferta este departe de a stimula dezvoltarea unei clase medii de investitori la bursă în România, prin intrarea în piaţa a unui număr mai mare de investitori“, consideră, sceptic, Dumitru Beze.