Cine de la începutul crizei datoriilor şi a monedei euro a urmărit cu atenţie felul cum mass media reflectă situaţia, nu poate să nu fi observat anumite fluctuaţii în succesiunea difuzării veştilor alarmante. Frecvenţa şi gravitatea lor s-a diluat aproape pînă la dispariţie în perioada Sărbătorilor de Crăciun, pentru ca deja în primele săptămîni ale Anului Nou, să inunde iarăşi paginile ziarelor şi revistelor, să nu lipsească din nici o ediţie a actualităţii.
Dar, întocmai tratamentului de desensibilizare la factorii alergeni, aplicat persoanelor în suferinţă, inocularea zilnică în doze diferite a veştilor rele despre criza euro pare a fi creat o anume rezistenţă stoică a populaţiei faţă de catastrofa ce va să vie, relatează Deutsche Welle.
Iar cînd în Europa de est, cei mai defavorizaţi de soartă mor de frig, cînd în est şi în vest oamenii ies în stradă, sfidînd vitregiile iernii, pentru a demonstra împotriva politicii de austeritate menită să salveze moneda comună de la pieire, ce efect mai poate avea asupra năpăstuiţilor o veste ca cea dată de prestigiosul economist Wolfgang Münchau, în paginile revistei DER SPIEGEL: cum că patru bombe financiare cu explozie întîrziată ameninţă Europa?
Autorul pleacă de la premiza că aceste bombe există, că una dintre ele ar fi fost deja dezamorsată, dar că celelalte trei sunt mult mai periculoase.
Prima ogivă financiară ar fi fost o acută criză a lichidităţilor bancare. Aidoma unui genist, în ultima clipă, Banca Centrală Europeană a intervenit asigurînd băncilor accesul la sume nelimitate de bani. Prăbuşirea sistemului financiar european a fost astfel oprită. Criza nu este soluţionată dar cel puţin nu mai stăm în pragul unei inevitabile catastrofe.
Deflagraţia celei de-a doua bombe nu mai poate fi oprită ci doar controlată, fiind vorba evident, de apropiata iertare de datorii a Greciei. Ceea ce presupune o pierdere cvasi totală pentru creditori, inclusiv pentru Banca Centrală Europeană şi pentru pachetul de salvare. Economistul german nu are nici o îndoială în privinţa exploziei ci doar a felului în care ea se va produce şi a riscului ca unda de şoc să lovească şi alte state cum ar fi Portugalia. Actualele soluţii intermediare, nerealiste, întîrzie explozia dar amplifică în schimb, forţa ei destructivă.
Ultimele două bombe sunt cele mai greu de dezamorsat şi deflagraţia lor ar induce indiscutabil, sfîrşitul zonei Euro.
Spania se sforţează să iasă din depresiune, economisind la sînge, simultan în sectorul privat şi în cel de stat. În condiţiile date, dacă Spania nu va fi scoasă din corsetul pactului de stabilitate, peninsula iberică este sortită catastrofei. Ce se produce acum în Spania ar putea trece drept un experiment economic şi, potrivit tezelor economistului nipon Richard Koo, este posibil ca ţara să nu-şi mai poată menţine statutul de membru al zonei monetare Euro.
Cea mai primejdioasă este cea de-a patra bombă, forţa ei de detonaţie datorîndu-se craselor discrepanţe de competitivitate economică ce există între membrii uniunii monetare. Acest fatal punct vulnerabil este demult cunoscut şi pe plan internţaional, din care motiv, băncile de investiţii nu mai sunt dispuse să finanţeze aceste inegalităţi. Sarcina au preluat-o băncile centrale naţionale, cu repercusiuni negative asupra circulaţiei intra- europene a plăţilor. Şeful Institutului IFO din München Hans-Werner Sinn şi colaboratorul lui Timo Wollmershäuser ar fi declanşat aşa numita dezbatere Target-2-2011. Această crasă inegalitate între membrii zonei monetare comune nu poate fi dezamorsată în absenţa unei uniuni politice care, crede Wolfgang Münchau, ar putea dezamorsa de fapt toate cele patru bombe. Aşa stînd lucrurile, nimeni nu poate afirma că nu ar fi existat soluţii.
Iar dacă nu suntem pentru o Uniune politică, să ne aşteptăm la un scenariu demn de un thriller modern: multe explozii cu final necunoscut.
Deocamdată proliferează scenariile iar unul dintre ele, emis de economistul Hans-Olaf Henkel, este scindarea, fără explozii, a monedei euro – în nord-euro şi sud-euro.
