Cu 30 de ani în urmă, când termenul de „pieţe emergente“ a fost născocit de către Antoine van Agtmael, pe atunci la Banca Mondială, aceste economii reprezentau o treime din PIB‑ul mondial (măsurate la paritatea puterii de cumpărare). Acum reprezintă mai mult de jumătate. O schimbare încă şi mai dramatică s‑a petrecut în ultimii cinci ani: pieţele emergente au produs peste patru cincimi din creşterea reală a PIB‑ului global.
În ciuda importanţei lor incontestabile, mulţi critici încă mai amestecă aceste ţări şi le iau la grămadă, cu totul altfel decât ar face‑o vreodată cu economiile dezvoltate. Apar titluri mari despre inflaţia în creştere, împrumuturi uriaşe de la bănci şi un potop de infuzii de capital ce ar putea sugera că aproape toate economiile emergente sunt supraîncălzite. În realitate, unele sunt de‑a dreptul incandescente, iar altele, doar călduţe. O analiză făcută de „The Economist“ încearcă să identifice cele mai fierbinţi puncte de pe planetă.
E loc de mai mult.
Tabelul clasifică 27 de economii emergente după riscul de supraîncălzire. Temperatura fiecărei economii în parte ţine seamă de şase indicatori diferiţi. Punctajele obţinute pe baza acestora sunt apoi însumate într‑un calificativ de ansamblu; 100 înseamnă că o economie este incandescentă conform tuturor celor şase indicatori (creşterea preţurilor, evoluţia PIB‑ului, a locurilor de muncă raportată la media ultimilor 10 ani, a creditării – diferenţa dintre creşterea creditelor acordate de bănci şi creşterea PIB‑ului nominal –, a dobânzilor reale, prognoza balanţei de cont curent ca proporţie din PIB pentru acest an).
Să începem cu inflaţia.
Aceasta a avut o creştere mai abruptă în economiile emergente decât în ţările dezvoltate, până la o rată medie estimată la 6,7 la sută în luna mai. Dar majorarea variază între un modest 1,7 la sută în Taiwan şi 20 la sută sau chiar mai mult în Vietnam, Venezuela şi Argentina (pentru cele din urmă folosim estimările sectorului privat, şi nu cifrele oficiale ale guvernului, mai mici, dar îndoielnice). Cea mai mare parte a acestei ascensiuni din ultimul an se explică prin creşterea preţurilor alimentelor, care deţin o pondere mai mare în coşul de consum decât în ţările bogate. Aşadar, dacă preţul alimentelor se va stabiliza, inflaţia de bază va scădea spre sfârşitul anului. Inflaţia de bază din China (excluzând deci hrana şi energia) este de doar 2,4 la sută, dar e mai îngrijorătoare în Brazilia, 5,5 la sută, şi în India, unde depăşeşte opt la sută. Oriunde se produce o creştere în ciuda constrângerilor privind capacitatea de producţie, iar piaţa muncii este sub presiune, inflaţia la preţul alimentelor se poate repercuta asupra salariilor şi a altor preţuri.
Al doilea indicator folosit de noi încearcă să măsoare capacitatea disponibilă a unei ţări comparând rata medie de creştere a PIB‑ului ei din 2007 încoace cu rata de creştere din deceniul dinainte. Această creştere a depăşit tendinţa pe termen lung în Argentina, Brazilia, India şi Indonezia, dar este mult sub ea (ceea ce sugerează o uriaşă capacitate disponibilă) în Ungaria, Cehia, Rusia şi Africa de Sud. Creşterea în China a fost şi ea uşor sub tendinţa generală. La rândul ei, rata probabilă de creştere economică poate să fi crescut în timp, mulţumită reformelor.
