Legea din România spune că rudenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
Gradul de rudenie se stabilește astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor: astfel, copiii și părinții sunt rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;
b) în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Care sunt gradele de rudenie legale din România
Totodată, legea mai menționează și afinitatea, care este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ.
Astfel, rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ. De asemenea, din prevederile Codului civil rezultă că gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor.
Numai o legătură de sânge printr-o naştere generează un grad de rudenie. Nu există excepţii, fapt pentru care, în nicio condiţie şi sub nicio altă formă, nu se poate stabili un grad de rudenie în afara unei naşteri.