Mucenic Ioana

Care sunt OFERTELE pentru turişti în minivacanţa de 1 Decembrie

1 decembrie, oferte

Valea Prahovei – pachete turistice pentru minivacanţa de 1 Decembrie mai scumpe decât în Bulgaria, Ungaria sau Slovenia

 

Unii hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei au pregătit pachete turistice speciale pentru minivacanţa de 1 Decembrie, preţurile acestora fiind comparabile sau chiar mai mari decât ofertele similare ale hotelierilor din Bulgaria, Ungaria sau Slovenia.

 

La Azuga, un pachet turistic de 1 Decembrie la un hotel de trei stele în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie costă 299 de lei de persoană. Pachetul include trei nopţi de cazare cu demi-pensiune, iar ca facilităţi turiştii care aleg această ofertă beneficiază de acces gratuit la saună şi plimbare cu telegondola.

 

Cel mai cunoscut hotel de trei stele din staţiunea Buşteni a pregătit pentru minivacanţa de 1 Decembrie un pachet turistic care costă 261 de lei de persoană, de aceşti bani turiştii urmând să fie cazaţi trei nopţi într-o cameră dublă standard cu nivel de două stele şi vor avea micul dejun şi taxa de staţiune incluse.

 

Şi hotelierii din Sinaia au pregătit oferte speciale pentru această perioadă. Pachetul turistic cu trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele în cameră dublă standard cu mic dejun inclus în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie are preţuri începând de la 320 de lei de persoană, conform ofertelor operatorilor de turism.

 

Niciuna dintre ofertele hotelierilor de pe Valea Prahovei nu include transport, asigurare medicală sau alte facilităţi decât cele menţionate în ofertă.

 

Din punctul de vedere al costurilor, ofertele hotelierilor de pe Valea Prahovei sunt comparabile sau chiar mai scumpe decât cele ale hotelierilor din străinătate.

 

Astfel, minivacanţa de 1 Decembrie în Bulgaria, la un hotel de trei stele din localitatea Bansko costă 65 de euro de persoană, cu mic dejun inclus şi fără transport. Pentru 99 de euro de persoană, românii pot alege pachete turistice de 1 Decembrie la un hotel de trei stele din Ljublijana, Slovenia, sau la un hotel de patru stele din Buapesta, Ungaria. Ambele oferte turistice sunt valabile începând cu 1 decembrie până la jumătatea lunii şi includ trei, respectiv patru nopţi de cazare cu mic dejun, transport cu autocarul şi taxa locală.

 

Poiana Braşov – reduceri la cazare şi restaurant pentru turiştii care poartă numele Andrei


Câţiva hotelieri din Poiana Braşov au pregătit oferte pentru cei care vor să sărbătorească 1 Decembrie la un hotel sau într-o pensiune, dar şi pentru turiştii care poartă numele Sfântului Andrei, constând în reduceri la restaurant şi la cazare.

 

Astfel, la un hotel de patru stele oferta specială „Sf. Andrei & 1 Decembrie 2012” constă într-un pachet de două nopţi la preţul de 440 lei pe cameră, iar cei care poartă numele Sfântului Andrei au o reducere de 25 la sută în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie la restaurantul hotelului.

 

Un alt hotel de patru stele din Poiană vine cu oferta „stai trei nopţi plăteşti doar două”, cu preţuri pornind de la 120 de euro de persoană/pachet-loc în apartament executive 4 persoane până la 191 euro/persoană/pachet-loc în apartament junior 2 persoane. Pachetul include trei nopţi de cazare, mic dejun, cina românească pe 1 Decembrie cu preparate tradiţionale şi program folcloric, acces liber la piscină, saună, fitness, petrecere pentru copii şi 10 la sută discount la terapii SPA.

 

La o pensiune de două stele din Bran, preţul este de 275 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare şi demipensiune, iar în Moeciu la un hotel de trei stele un pachet costă între 525 şi 643 de lei, în funcţie de tipul camerei. În pachet sunt incluse două nopţi de cazare, micul dejun, iar în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie este pregătit şi un foc de tabără unde se serveşte vin fiert din partea casei.

 

La Cheile Gărdinştei, Fundata, preţurile pentru perioada 30 noiembrie – 2 decembrie pornesc de la 140 de lei pe noapte camera dublă la o pensiune de două stele, până la 400 de lei pe noapte pentru un apartament într-o vilă de trei stele.

 

La Predeal, minivacanţa de 1 Decembrie la un hotel de trei stele costă 288 de lei de persoană. Pachetul turistic scos la vânzare prin agenţiile de turism include trei nopţi de cazare în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, mic dejun, acces la sala de fitness a hotelului şi internet wireless. Ca bonus, oaspeţii care aleg acest pachet turistic primesc o sticlă de vin, dar şi zece la sută reducere dacă iau masa la restaurantul hotelului.

 

Pentru „turiştii de afaceri”, dar si pentru persoanele care vizitează municipiul Braşov oferta pentru perioada 30 noiembrie – 3 decembrie la o pensiune de trei stele este de 165 de lei pe noapte camera single şi 231 de lei pe noapte în apartament cu mic dejun inclus, iar la un hotel de patru stele din Braşov preţurile pornesc de la 231 lei pe noapte camera single, pană la 350 de lei pe noapte pentru un apartament.

 

Alba – doar câţiva proprietari de pensiuni şi hoteluri au pregătit oferte speciale: 300 de lei de persoană un sejur de trei zile


În Alba, doar câţiva dintre proprietarii de pensiuni şi hoteluri au pregătit oferte speciale pentru minivacanţa de 1 Decembrie, încearcând să atragă turiştii prin pachete cu preţuri reduse sau prin mese cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale.

 

Preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) Alba, Emil Comşa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în judeţ sunt doar câţiva proprietari de pensiuni şi hoteluri care au pregătit oferte speciale pentru minivacanţa de 1 Decembrie.

 

Comşa a spus că în această perioadă sunt căutate în special locurile de cazare din Alba Iulia şi din împrejurimi de cei care vor să participe la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României.

 

„Alba Iulia şi Cetatea din Alba Iulia au fost promovate intens în ultima perioadă, în special la Târgul Naţional de Turism, şi acest lucru se vede. Avem cereri destul de mari din diverse zone ale ţării şi ne aşteptăm la un aflux turistic important în Alba Iulia şi în zona limitrofă de 1 Decembrie”, a spus Comşa.

 

El a explicat că multe din hotelurile şi pensiunile din Alba Iulia, dar şi din Ampoiţa, zonă aflată la circa 15 kilometri, au o parte din camere rezervate de săptămâna trecută.

 

Comşa a adăugat că pentru minivacanţa de 1 Decembrie au lansat oferte speciale unii dintre proprietarii de pensiuni din Munţii Apuseni, însă aici se aşteaptă ca gradul de ocupare să fie de cel mult 15 la sută.

 

Preţurile la cazare în pensiunile agroturistice variază, în această perioadă, între 25 şi 75 de lei de persoană pentru o noapte de cazare, iar micul dejun între 5 şi 15 lei.

 

Printre unităţile turistice din Apuseni care au pregătit pachete speciale pentru minivacanţă se numără Hotelul Four Seasons de trei stele din Vârtop – Arieşeni. Hotelul îşi îmbie turiştii cu oferte pentru patru zile cazare şi demipensiune în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie la preţul de 400 de lei de persoană, iar pentru un sejur de trei zile 300 de lei de persoană.

 

Potrivit reprezentanţilor hotelului, turiştii au masă în regim bufet suedez cu băuturi tradiţionale incluse: ţuica fiartă, pălincă, afinată, vin de casă. Tarifele includ şi accesul la piscina interioara cu jacuzzi şi hidromasaj, saună, biliard, parcare acoperită, loc de joaca pentru copii şi internet wireless.

 

Tot în zona Arieşeni, Pensiunea Heidi are pregătite oferte speciale de 1 Decembrie care încep de la 90 de lei pe cameră cu baie comună şi 120 de lei camera cu baie proprie pentru o noapte de cazare. Reprezentanţii pensiunii propun turiştilor şi o experienţă inedită şi unică: baia în ciubăr cu apă fierbinte în aer liber, o invenţie specifică zonei considerate de localnici un „jacuzzi moţesc”.

 

Sibiu – promovat ca destinaţie turistică de 1 Decembrie, dar cu puţine oferte speciale la cazare; la Păltiniş, două nopţi de cazare – 110 euro de persoană


În judeţul Sibiu, doar câteva unităţi de cazare s-au pregătit cu oferte speciale pentru minivacanţa de 1 Decembrie, după ce, începând din acest an, ziua de 30 decembrie, când este sărbătoarea Sfântului Andrei, a fost declarată zi liberă.

 

Acestea oferă, la preţuri speciale, cazare pentru două-trei zile, cine tradiţionale, plimbări cu căruţa prin localităţile din împrejurimile Sibiului, şi chiar reiterarea unor obiceiuri, cum este tăierea porcului.

 

În municipiul Sibiu, în 24 noiembrie va fi deschis Târgul de Crăciun, iar reprezentanţii Ibis Hotel s-au gândit la o ofertă de citybreak pentru minivacanţa de 1 Decembrie, ei dorind să promoveze şi târgul.

 

În cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Mare a oraşului, turiştii vor putea cumpăra produse de sezon de la 65 de comercianţi din toate colţurile ţării. Pe lângă ieslea sculptată din lemn de tei ce prezintă în mărime naturală scena naşterii Domnului şi un patinoar de 750 metri pătraţi, unul din punctele de atracţie ale târgului vor fi atelierele lui Moş Crăciun, unde copiii vor învăţa să facă singuri cadouri.

 

La Ibis Hotel, de trei stele, unde mai sunt încă locuri, turiştii pot petrece minivacanţa cu oferta specială pentru „Sibiu Christmas Market”. Două nopţi în cameră dublă costă 69 de euro, în timp ce pentru trei nopţi de cazare tariful este de 99 de euro. Oferta cuprinde un tur de oraş cu ghid, un skiPass de o zi la Arena Platoş din Păltiniş şi un cadou surpriză. Oferta este valabilă cu rezervare prealabilă.

 

Ghizii din Sibiu spun că nu au avut până acum solicitări speciale de ghidaje pentru Ziua Naţională, însă dacă ar avea, un tur al centrului Sibiului ar fi obligatoriu, cu o oprire la Catedrala Ortodoxă Mitropolitană, ce trebuia să devină, încă dinaintea începerii construcţiei, catedrala tuturor credincioşilor ortodocşi din mitropolia Transilvaniei.

 

„Nu am avut până acum solicitări de ghidaje pentru Ziua Naţională, dar de obicei sunt foarte multe cereri în perioada Crăciunului. Dacă aş face un tur special pentru această zi, ar depinde şi de preferinţele clienţilor, de cum este vremea, dar aş include neapărat zona centrului istoric al Sibiului şi aş merge pe partea de identitate naţională, nu aş pune neapărat accentul pe istoria saşilor, ci doar prin prisma unei paralele. Aş include pieţele, strada Mitropoliei şi neapărat Catedrala Ortodoxă, este un must see în aceste circumstanţe. Apoi aş organiza o masă tradiţională în Mărginimea Sibiului – de obicei colaborez cu pensiuni din Orlat şi Gura Râului – cu bucate tradiţionale şi neapărat vinul casei şi ţuică. De obicei, în weekenduri sunt grupuri familiale cu copii şi atunci aş include vizite la meşteşugari, care fac demonstraţii turiştilor. Aş include şi o plimbare cu căruţa sau sania, depinde de vreme, dar nu neapărat prin Muzeul Satului, ci prin Gura Râului sau Sibiel”, a declarat Adela Dadu, ghid turistic.

 

Asociaţia Judeţeană pentru Turism Sibiu (AJTS), care a participat, săptămâna trecută, la Târgul de Turism al României de la Bucureşti, a promovat programul de la Sibiu dedicat Zilei Naţionale a României, în special spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, al celei mai vechi formaţii de dansuri populare din ţară, Cindrelul-Junii Sibiului. Aceasta, în pofida faptului că majoritatea unităţilor de cazare nu au pregătit pachete speciale pentru minivacanţă.

 

„Noi promovăm, acum, spectacolul organizat de Consiliul Judeţean şi Junii Sibiului de Ziua Naţională a României, dar oferte turistice speciale pentru acest weekend nu sunt. Hotelierii merg pe preţurile normale. Ceea ce este atractiv este acest eveniment cu totul deosebit organizat de Junii Sibiului şi de aceea noi promovăm Sibiul ca destinaţie pentru sărbătorirea Zilei Naţionale. De altfel, e pentru prima dată când la Sibiu sunt organizate astfel de evenimente. Ar trebui ca hotelierii să se gândească, poate de anul viitor, să vină şi cu oferte speciale de 1 Decembrie, să profite de faptul că şi sărbătoarea Sfântului Andrei este declarată zi liberă şi să atragă clienţii cu preţuri speciale”, a declarat Simina Manea, director AJTS.

 

Cei care doresc să petreacă un 1 Decembrie mai tradiţional, dar tot în municipiul Sibiu, pot alege oferta propusă de Hanul Veştem, aflat la trei kilometri de oraş, în pădurea Dumbrava, în imediata apropiere a Muzeului Satului, unde de asemenea se mai pot face rezervări.

 

Acesta oferă, în parteneriat cu Restaurantul Cârciuma din Bătrâni, aflat chiar în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, o după-amiază în care turiştii pot participa la obiceiul de tăiere a porcului sau Ignatul de 1 decembrie. Participanţii pot degusta şoric şi cârnaţi de porc proaspeţi, iar cei mai răbdători vor putea aştepta la un pahar de rachiu fiert oferit din partea casei prepararea mâncării gătite „pomana porcului”, servită alături de mămăligă şi murături. Oferta pregătită de restaurantul Cârciuma din Bătrâni, alături de Hanul Veştem, cuprinde, la preţul de 170 de lei de persoană, două zile de cazare cu mic dejun, prânzul tradiţional de 1 Decembrie la tăierea porcului şi intrare gratuită în Muzeul Satului.

 

În sezonul rece, mulţi dintre turiştii care aleg judeţul Sibiu preferă pensiunile din Mărginimea Sibiului, datorită peisajului şi faptului că tradiţiile locului sunt încă respectate cu sfinţenie.

 

Mărginimea Sibiului cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina, care s-au dezvoltat în principal datorită oieritului şi meşteşugurilor tradiţionale.

 

Cele 20 de pensiuni din Mărginime care fac parte din Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) nu au pregătit oferte speciale pentru 1 Decembrie.

 

„Pentru cine vrea să petreacă în această zonă a ţării vine, preţurile sunt la fel. Nu e ceva deosebit, cum e Crăciunul sau Revelionul să fie practicate preţuri speciale, în afară de semnificaţia zilei, care este cu totul deosebită. Probabil vor fi mai mulţi turişti ca de obicei, dar nu datorită preţurilor”, a declarat preşedintele ANTREC Sibiu, Dorin Beu.

 

Totuşi, turiştii vor găsi şi câteva oferte speciale pentru minivacanţă, la pensiuni care nu fac parte din ANTREC.

 

Astfel, de exemplu, în localitatea Sibiel, în care se găseşte muzeul cu cea mai mare expoziţie de icoane pe sticlă din Transilvania, Casa Ciortea Ana invită turiştii să petreacă sărbătoarea Unirii în „inima” Ardealului, la 50 de kilometri de oraşul Unirii – Alba Iulia. Oferta de cazare cu mic dejun inclus este de 130 de lei la camera dublă pe noapte, iar camera triplă costă 165 de lei pe noapte.

 

Pensiunea La Nana invită turiştii să petreacă Ziua Naţională în camerele sale „mai bătrâne ca unirea”, casa fiind construită în urmă cu un veac şi jumătate. Preţul pentru două nopţi de cazare este de 200 de lei pentru două persoane. La pensiunea Hanzu din Gura Râului, pachetul de 1 Decembrie este de 160 de lei de persoană şi include două nopţi de cazare, cu mic dejun şi cină. În localitate încă se păstrează tradiţia „poruncilor”, duminica, după slujba religioasă, când întregul sat se adună în faţa bisericii, unde primarul face cunoscute noutăţile.

 

La Complexul Cheile Cibinului, situat lângă lacul de la Gura Râului, turiştii pot asista la obiceiul de tăiere a porcului, pachetul de 1 Decembrie fiind de 495 de lei de persoană, pentru două nopţi de cazare, în regim de pensiune completă. Obiceiul de tăiere a porcului va avea loc sâmbătă, iar cei cazaţi vor putea sărbători Ziua Naţională cu ţuică fiartă şi pomana porcului.

 

Totodată, turiştii pot să îmbine utilul cu plăcutul, urmând în timpul vacanţei tratamente curative în cele două staţiuni balneare din judeţ – Ocna Sibiului sau Bazna.

 

Astfel, pensiunea Mămăruţa din Ocna Sibiului, singura pensiune cu piscină interioară din localitate, de 1 Decembrie poate fi închiriată integral. Aceasta dispune de 20 de locuri în zece camere duble, salon pentru servirea mesei şi petrecere, bucătărie dotată modern, piscină interioară încălzită, acces la grătar şi parcare. Preţul pentru două nopţi este de 1.000 de euro, iar pentru trei de 1.200 de euro pentru toată pensiunea.

 

La pensiunea Casa Bazna, oferta de 1 Decembrie porneşte de la 195 de lei de persoană, pentru trei nopţi de cazare cu demipensiune şi ajunge la 299 de lei de persoană, în funcţie de tipul camerei. Oferta include un cocktail de primire, două plimbări cu căruţa la Boian şi Velt şi cină festivă cu muzică live.

 

Şi unele unităţi de cazare din Păltiniş, cea mai veche staţiune montană din ţară, au pregătit oferte de 1 Decembrie. Aici, turiştii pot vizita Schitul Păltiniş, unde este înmormântat filosoful Constantin Noica şi lângă care se află şi Casa Memorială a acestuia, unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

 

La Pensiunea Rafael, sejurul de 1 Decembrie, cu două nopţi de cazare în regim de demipensiune, este de 90 de euro de persoană. Oferta include o cină cu bucate tradiţionale şi muzică populară interpretată live, urmate de un foc de tabără în jurul căruia turiştii vor putea să joace Hora Unirii, la un pahar de vin fiert şi muzică de petrecere.

 

La Complexul Perla Păltinişului, turiştii cazaţi vor putea participa, sâmbătă, la tăierea porcului, de dimineaţă, cu bufet tradiţional, după care va urma un prânz îndestulător cu pomana porcului, viţel la proţap, sarmale şi alte bunătăţi, toate udate cu ţuică şi vin de casă.

 

Atmosfera va fi întregită de muzică şi dansuri populare live. Preţul pentru două nopţi de cazare este de 90 de euro, respectiv 110 euro de persoană, în cameră de trei stele sau de patru stele.

 

Bucovina – 755 de lei sejurul de patru zile la hotel de 4 stele la Gura Humorului


În Bucovina, ofertele speciale de cazare pentru minivacanţa de 1 Decembrie nu sunt foarte bogate.

 

La o pensiune din comuna suceveană Sadova, turiştii se pot caza trei nopţi cu demipensiune la 75 de lei de persoană pe zi, oferta fiind valabilă doar în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie. Proprietarii pensiunii îi invită pe turişti să petreacă 1 Decembrie în această zonă, unde li se oferă „voie bună şi relaxare într-un cadru deosebit, cu o cană de vin fiert” şi pensiune completă pentru două persoane la 270 de lei.

 

O altă pensiune, din Mănăstirea Humorului, invită turiştii să petreacă în spiritul locului sărbătoarea Sfântului Andrei şi Ziua Naţională a României, iar pachetul pentru trei nopţi cu demipensiune porneşte de la 690 de lei pentru două persoane în cameră dublă. În acest pachet sunt incluse cazarea pentru trei nopţi, mic dejun, prânzul sau cina, dar şi şezătoare la foc de tabară în noaptea Sfântului Andrei.

 

În aceeaşi perioadă, la un hotel de patru stele din Gura Humorului sejurul de patru zile, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, ajunge la suma de 775 de lei camera dublă, cu mic dejun inclus.

 

La Vatra Dornei, pentru minivacanţa de 1 Decembrie turiştii pot închiria în întregime câte o vilă. Astfel, închirierea unei vile cu trei camere cu opt locuri poate costa 210 lei pentru o noapte, în timp ce o pensiune cu cinci camere poate fi închiriată cu 400 de lei pe noapte.

 

Turiştii care ajung în Bucovina de 1 Decembrie pot face o vizită şi în municipiul Suceava, unde va fi inaugurat bradul de Crăciun, iar în centrul oraşului are loc un târg de Crăciun în stil vienez.

 

Litoral – fără oferte speciale de 1 Decembrie, hotelierii spun că dacă ar fi cerere ar exista şi ofertă


Pe litoral în această perioadă sunt deschise numai unităţile de cazare cu program permanent, iar hotelierii nu au pachete speciale pentru turiştii care ar putea să vină la mare în minivacanţa de 1 Decembrie, spunând că dacă ar exista cerere ar exista şi ofertă.

 

„Litoralul nu este o destinaţie de iarnă şi, în general, cei care aleg să vină iarna la Constanţa optează pentru Revelion – întâmpină noul an la mare, eventual chiar pe plajă, este ceva deosebit, dar în această perioadă litoralul nu este solicitat. Dacă ar exista cerere, ar exista şi ofertă. Dar acum primele alegeri ale românului sunt destinaţiile de la munte”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.

 

Singurul hotel care a pregătit un pachet special este Iaki din staţiunea Mamaia, unitate de patru stele care oferă două nopţi de cazare în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, cu mic dejun, la preţul de 860 de lei camera dublă, dar cu o reducere de cinci la sută pentru persoanele care poarta numele Andrei. În preţ mai intră cina din 30 noiembrie, dar şi o cină tradiţională cu produse româneşti în 1 decembrie. De asemenea, turiştii cazaţi acolo vor putea face şi o excursie la Mănăstirea Peştera „Sfântului Andrei”, în 1 decembrie.

 

Mănăstirea Peştera „Sfântului Andrei” din comuna Ion Corvin este, de altfel, singura zonă din judeţ unde se aşteaptă un aflux crescut de persoane, fiind aşteptate câteva mii de credincioşi pentru a asista, în 30 noiembrie, la ceremoniile religioase dedicate Sfântului Apostol Andrei.

Ultimele Articole