Avocata sa, Isabelle Coutant-Peyre, care îi este soţie, a anunţat că va face recurs, calificând verdictul ca ‘scandalos’. Procesul lui Carlos a durat şase săptămâni. Monologul său, dinainte de închiderea dezbaterilor, s-a întins pe o durată de cinci ore, iar curtea a deliberat alte patru ore. În discursul său dezlânat, el a amestecat considerente geopolitice şi personale, amintirea tatălui şi cea a dictatorului român Nicolae Ceauşescu, a analizat frază cu frază pledoariile avocaţilor părţilor civile şi ai celor doi avocaţi generali, consideraţi inamici personali.
Carlos şi-a încheiat peroraţia plângând la lectura unui document prezentat ca ‘testamentul lui Muammar Gaddafi’, un ‘om care a făcut mai mult decât toţi revoluţionarii ca noi din lumea întreagă’.
Absentă din sală, cetăţeana germană Christa Fröhlich, judecată pentru unul din aceste atentate, a fost achitată. Împotriva ei, procurorii ceruseră 15 ani de recluziune. Alte două pedepse cu închisoare pe viaţă au mai fost pronunţate împotriva a doi complici ai lui Carlos, judecaţi în absenţă. Este vorba despre neamţul Johannes Weinrich, fostul aghiotant al lui Carlos, închis Germania pentru alte delicte, şi despre palestinianul Ali Kamal Al Issawi, dat în urmărire generală.
Această figură a terorismului internaţional a fost acuzat că a organizat o serie de atentate pentru a obţine eliberarea soţiei sale de al acea dată, germana Magdalena Kopp, şi a elveţianului Bruno Breguet, amândoi membri ai grupării sale teroriste, arestaţi la Paris în februarie 1982.
La 29 martie 1982, o bombă a explodat într-un tren pe linia Paris-Toulouse. La 22 aprilie 1982, o maşină capcană a sărit în aer în faţa sediului publicaţiei Al Watan Al Arabi din Paris. Celelalte două atentate au fost comise la 31 decembrie 1983 într-o gară din Marsilia şi într-un TGV pe linia Marsilia-Paris.
Carlos a petrecut 17 ani în închisoarea La Sante din Paris, după ce a fost condamnat la recluziune pe viaţă în 1997 pentru uciderea a doi ofiţeri de securitate francezi şi a unui informator libanez, în capitala Franţei, în 1975.
