Anghel Alexandru

Carnea de pui, mai ieftină decât ciupercile

carne de pui, ilie van

„Industria avicolă nu și-a revenit după scandalul de anul trecut, iar din punct de vedere financiar este în suferință. Ne confruntăm la ora actuală cu multe insolvențe, cu probleme legate de evaziune fiscală, cu concurență neloială și cu o piața neagră pe care o estimăm la 40%. Deocamdată suntem în așteptarea unor măsuri despre care se discută toată ziua, dar care ar salva industria avicolă românească, și mă refer, în primul rând, la reducerea TVA”, a subliniat președintele UNCPR.

 

Acesta a precizat că la ora actuală carnea de pasăre se vinde „la un preț de nimic”, neschimbat de peste trei ani de zile, fiind chiar mai ieftină decât ciupercile.

 

„Acum carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile. Avem pe rafturile magazinelor prețuri de 11 lei/kg, de 10,5 lei/kg și chiar de 9 lei/kg, cu tot cu TVA, în unele magazine care fac promoții. Este un preț de nimic. El pleacă de la poarta fermei la 6,80 lei/kg pe carcasă, care este materia primă pentru industrie. Anul trecut a fost de 7,5 lei/kg, la începutul anului de 7 lei/kg, iar acum este de 6,8 lei/kg. De peste trei ani de zile avem același preț la carnea de pasăre. Cred că pentru producători ar fi mulțumitor un preț de cel puțin 8 lei/kg, la poarta fermei”, a adăugat reprezentantul crescătorilor de păsări.

 

Pe de altă parte, 2014 este primul an în care și producția de carne de pasăre s-a redus cu circa 5-6 procente, în primele trei luni ale anului, deși începutul de an îi găsea întotdeauna pe creștere pe cei din industria avicolă.

 

„Producția anul acesta este un pic mai mică decât anul trecut în aceeași perioadă pentru că am scăzut cu 5-6%. Este primul an în care s-a redus producția la începutul anului, deși întotdeauna eram pe creștere. Nu e un procent foarte mare, el se poate recupera, având însă și prețuri mai mici la carnea de pasăre, toate aceste aspecte au dus la îngreunarea situației financiare din sector. Consider că reducerea evaziunii fiscale și o cotă redusă de TVA reprezintă singurele soluții pentru salvarea sectorul avicol românesc”, a adăugat Ilie Van.