Casa lui Rocky Balboa, scoasă la vânzare

casă, casa de vanzare, Sylvester Stallone

Este vorba de casa pe care pugilistul Rocky Balboa o „cumpără” la finalul filmului „Rocky II” (1979), din câştigurile obţinute în urma meciurilor disputate. Aici, personajul Rocky se mută după ce s-a căsătorit cu iubita sa, Adrian, interpretată de actriţa Talia Shire, informează dailymail.co.uk.

 

Mare parte din faţada casei arată la fel ca în perioada în care au avut loc filmările şi, de altfel, mulţi fani ai lui Rocky vin să facă poze în faţa locuinţei, care are trei dormitoare şi o terasă.

 

Casa a fost utilizată doar pentru filmările la exterior, interiorul acesteia neapărând în film. Preţul cerut în schimbul acesteia este de 139.000 de dolari

 

În 2006, Sylvester Stallone a lansat „Rocky Balboa”, a şasea parte a seriei „Rocky”, la 16 ani după partea a cincea. Producţia MGM, cu un buget de 24 de milioane de dolari, a avut încasări de 156 de milioane de dolari. Stallone a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din primul film al seriei, „Rocky” (1976), care a obţinut trei premii ale Academiei americane, pentru cel mai bun lungmetraj, cel mai bun montaj şi cel mai bun regizor (John G. Avildsen). În total, primul film al seriei a fost nominalizat la 10 premii Oscar. Ulterior, „Rocky 3” (1982) a mai obţinut o nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun cântec.

Ultimele Articole