Urmăreşte integral emisiunile Testul de Afacereză pe Money WebTV
Relansat în această toamnă, noul sezon al Testului de Afacereză se desfăşoară pe o perioadă de nouă săptămâni şi se va încheia în decembrie cu două finale, unde concurenţii vor avea şi mai multe şanse de câştig. Finala Mare va avea loc pe 17 decembrie, iar câştigătorul va pleca acasă cu un Opel Vectra OPC în valoare de 24 de mii de euro. Câştigătorul Finalei Mici, ce se va desfăşura pe 10 decembrie, va primi un tablou în valoare de 3000 de euro oferit de Casa de Licitaţii Artmark.
În fiecare ediţie a Testului de Afacereză se confruntă trei concurenţi. Premiul pentru câştigătorul ediţiei este de 1000 de lei. În fiecare săptămâna, timp de nouă săptămâni, de luni până miercuri, este desemnat un câştigător al ediţiei. Cei trei se vor întâlni joia, când este desemnat câştigătorul săptămânii. Cei nouă ocupanţi ai locului întâi la Ediţia Săptămânii primesc câte un smart phone şi participă în semifinalele desfăşurate în perioada 14-16 decembrie. Finaliştii câştigă un laptop şi se califică în Marea Finală din 17 decembrie. Cei nouă ocupanţi ai locului doi la Ediţia Săptămânii vor lupta în perioada 7-9 decembrie pentru calificarea în Finala Mică din 10 decembrie. Toţi participanţii la emisiunea concurs “Testul de Afacereză” vor fi recompensaţi cu abonamente la publicaţiile Diviziei Business Media Realitatea – Caţavencu.
Cei care doresc să să participe la concurs se pot înscrie pe www.afacereza.ro şi pot lua “meditaţii la afacereză” urmărind programele The Money Channel sau citind aricolele Business Standard şi Money.ro. Mai mult, cei care citesc Business Standard in fiecare zi vor putea acumula puncte din paginile ziarului. Concurenţii cu cel mai mare număr de puncte acumulate din ziar pornesc cu un avans în concursul televizat. În fiecare zi de luni, în Business Standard sunt publicate “Legitimaţiile de afacereză”, pe baza cărora este permisă participarea la preselecţia emisiunii.
Emisiunea-concursTestul de Afacereză este prezentată de Daniela Cebotari şi Florin Cepraga şi se difuzează de luni până joi, de la 22 la 22:30, la The Money Channel.
Pentru regulamentul concursului şi detalii înscriere accesează www.afacereza.ro.