Câştigul salarial mediu a crescut în octombrie cu 1,2% faţă de luna precedentă (VIDEO)

Câştigul salarial, castigul salarial mediu nominal net, hotel, restaurant, salarii, salariu, transporturi aeriene

Câştigul salarial mediu net a crescut în octombrie cu 1,2% faţă de septembrie până la 1.375 lei, a anunţat Institutul de Statistică. Avansul salarial a fost generat de acordarea unor premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, precum şi a realizărilor de producţii mai mari.

Cele mai mari salarii au fost în transporturile aeriene, unde angajaţii au câştigat, în medie, în octombrie, aproape 3.300 de lei. Pe locul următor, la o distanţă importantă, se află intermedierile financiare, unde salariaţii au avut câştiguri nete de peste 3.160 de lei. La celălalt pol se găsesc angajaţii din domeniul hotelurilor şi restaurantelor, cu un salariu net de 769 de lei în octombrie.

Ritmul anual de creştere a câştigului salarial mediu net a continuat să scadă, de la 4,9% în septembrie la 3,6% în octombrie. În aceste, condiţii, puterea de cumpărare a românilor a început să se erodeze şi mai mult în a zecea lună a anului. Creşterea salarială anuală a fost cu 0,7 puncte sub ritmul anual de creştere a inflaţiei. Pentru prima oară după mulţi ani, puterea de cumpărare a românilor a trecut pe minus în septembrie.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!