"Cu toate că nivelul câştigului salarial mediu brut şi net în luna septembrie este mai mare cu puţin decât în luna anterioară, este, cu excepţia lunilor februarie şi mai, sub nivelul celorlalte luni ale anului 2009", potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În august, câştigul salarial mediu net scăzuse cu 3% (42 lei) faţă de iulie, până la 1.348 lei.
Ritmul anual de creştere a câştigurilor salariale s-a temperat în septembrie la 4,9% de la 5,6% în august, uşor sub indicele anual al preţurilor de consum, de 4,94% în septembrie, astfel că angajaţii din România au început să piardă din puterea de cumpărare în ultimul an.
Câştigul salarial mediu brut a fost de 1.860 lei (439 euro) în a noua lună a acestui an, fiind cu 0,8% mai mare decât nivelul din luna precedentă. Raportat la octombrie 1990, puterea de cumpărare a câştigului salarial mediu era cu 23,2% mai mare în septembrie 2009.
Cele mai mari salarii nete au fost plătite în septembrie în activităţile din industria de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale (3.600 lei, 849 euro), iar cele mai mici în industria de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte (788 lei, 186 euro).
INS precizează că în ierarhia celor mai bine plătite activităţi, "intermedierile financiare şi transporturile aeriene au cedat locul 1 industriei de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale, înregistrând un nivel brut de 5.068 lei mediu pe salariat".
În septembrie, au fost înregistrate creşteri semnificative ale câştigului salarial mediu net, cu 24,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 10,5% în extracţia minereurilor metalifere.
Câştigul salarial mediu net a mai avansat în septembrie cu valori cuprinse între 5% şi 8% în fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de editare.
Creşteri mai modeste, cuprinse între 3% şi 5%, au avut loc în serviciile din tehnologia informaţiei, serviciile informatice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.
În septembrie au fost înregistrate şi unele scăderi ale câştigului salarial mediu net, cauzate de restrângerea activităţii, precum şi de acordarea de premii ocazionale în luna anterioară. Astfel, au fost raportate diminuări ale câştigului salarial mediu net între 5% şi 8% în fabricarea produselor din tutun, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei.
În plus, au mai fost micşorări cu 3%-5% ale câştigului salarial mediu net în extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, cercetare-dezvoltare, alte activităţi extractive, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor.
"Pentru activităţile din sectorul bugetar unde s-au manifestat, în general, tendinţe de scădere, câştigul salarial mediu brut în administraţia publică a înregistrat în luna septembrie cel mai mic nivel comparativ cu restul lunilor anului. Situaţie similară se constată şi în ceea ce priveşte învăţământul şi sănătatea unde, cu o uşoară creştere a nivelului salarial brut din septembrie faţă de luna august, acesta este inferior tuturor celorlalte luni ale anului 2009", mai arată INS.
Sursa: NewsIn