Mihai Barsan

Cât ar putea costa decontaminarea din zona centralei Fukushima

centrala, decontaminare, raport

Potrivit Institutului Naţional pentru Ştiinţe şi Tehnologii, operaţiunile de curăţare şi decontaminare ar costa de cinci ori mai mult decât a estimat iniţial şi a stabilit în buget Guvernulul japonez, adică până la 5.800 de miliarde de yeni (aproximativ 44 de miliarde de euro).

 

 

„Sperăm că studiul va ajuta la stabilirea unor planuri de decontaminare a pădurilor şi zonelor agricole şi va favoriza, de asemenea, revenirea locuitorilor acasă”, anunţă acest institut într-un raport publicat marţi.

 

 

Costul estimat de institut variază în funcţie de scenariile reţinute. Un scenariu prevede transportarea şi stocarea solului agricol contaminat, în timp ce altul evocă ipoteza unei simple întoarceri a pământului în zonele contaminate.

 

 

Raportul a fost publicat în contextul în care, practic, la Fukushima apar zilnic veşti proate, iar operatorul este vizat tot mai mult de critici din partea autorităţilor.

 

 

Luni, după ce a afirmat contrariul, Tokyo Electric Power (TEPCO) a recunoscut că ape subterane radioactive acumulate la baza centralei Fukushima s-au scurs în Oceanul Pacific. Dezvăluirea a fost făcută la o săptămână după ce Autoritatea pentru Siguranţă Nucleară a dat o alertă în legătură cu o posibilă scurgere.

 

 

Lentoarea cu care a fost recunoscută scurgerea este „extrem de deplorabilă”, a criticat marţi ministrul Comerţului Toshimitsu Motegi, în timp ce secretarul general al Guvernului, Yoshihide Suga, a apreciat că o astfel de informaţie gravă ar fi trebuit „să fie dezvăluită rapid”.

 

 

Miercuri, TEPCO a anunţat o nouă emisie de vapori deasupra clădirii reactorului 3 al centralei, a treia în decurs de o săptămână.

 

Compania a afirmat că măsurătorile efectuate nu au detectat vreo creştere a emisiilor radioactive, adăugând totodată că nu ştie încă de unde provin vaporii, una dintre ipoteze fiind evaporarea apei acumulate după ploaie.

 

 

Vineri, operatorul TEPCO a fost nevoit să admită că aproape 2.000 de angajaţi ai centralei avariate prezintă un risc crescut de dezvoltare a cancerului tiroidian.

 

 

Acest număr reprezintă aproape 10% din totalul angajaţilor care lucrează în complex şi au tiroida expusă la doze cumulate de radiaţii mai mari de 100 milisieverţi.

 

 

Această serie de veşti proaste intervine în contextul în care premierul conservator Shinzo Abe, al cărui partid a învins în alegerile senatoriale de duminică, dispune de-acum toate pârghiile şi ar urma să repornească reactoare nucleare în arhipelag, aşa cum cer mediile patronale.

 

 

Înainte de alegerile senatoriale, toate partidele de opoziţie au făcut campanie împotriva energiei nucleare.

 

 

După accidentul de la Fukushima, 48 din 50 de reactoare ale ţării sunt oprite în prezent, mai ales pentru măsuri de precauţie.

Ultimele Articole