Sorin Simon

Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în iulie, cu 0,1%, la 1.471 lei

castig salarial, date ins, INS

Cele mai mari salarii nete au fost plătite în luna iulie în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţile de servicii informatice (3.781 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (877 lei).
Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,6%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,6%.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.027 lei în iulie, cu 0,1% mai mare decât luna precedentă.

Potrivit INS, indicele câştigului salarial real pentru luna iulie 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,3%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 119,0%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2011.

Datele INS arată că, în luna iulie, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2011 din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă sau prime anuale), sume din profitul net şi din alte fonduri ori realizărilor de producţii şi încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost cu 25,3% în activităţile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţile de asigurare şi fonduri de pensii), între 5% şi 8% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrari audio şi activităţi de editare muzicala; activităţi de difuzare si transmitere de programe), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, industria metalurgică, transporturi terestre şi transporturi prin conducte şi între 3% şi 5% în repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, captarea, tratarea şi distribuţia apei, transporturi pe apă.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, din activităţile sectorului economic, s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă) în luna iunie, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, din sectorul economic au fost cu  11,4% în telecomunicaţii, între 6% şi 9% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) şi între 3% şi 5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de editare, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea băuturilor.

În sectorul bugetar  au fost uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie în administraţia publică (0,5%) ca urmare a plăţii sumelor din alte fonduri în unele unităţi ori a decontărilor în avans a concediilor de odihnă. Câştigul salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,6%), ca urmare a încetării plăţii cu ora a personalului didactic ori a încheierii contractelor personalului suplinitor, sănătate şi asistenţă socială (-0,4%), ca urmare a dificultăţilor financiare cu care se confruntă unele unităţi, în special din domeniul asistenţei sociale.

Faţă de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010), câştigul salarial mediu net din luna iulie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 15,6 % în sănătate şi asistenţă socială, cu 11,6% în învăţământ, respectiv cu 10,6% în administraţia publică.

Faţă de luna octombrie 2010 (lună de referinţă pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010), câştigul salarial mediu net din luna iulie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 17,0% în administraţia publică, cu 13,6% în sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 8,7% în învăţământ.

Ultimele Articole