Autorităţile estimează că în visteria statului vor intra circa 50 de milioane de dolari in 2014. Mai mult de jumătate din suma colectată va fi destinată construcţiei de şcoli.
Începând din 1 ianuarie, primii clienţi nu au ezitat să înfrunte vântul glacial pentru a-şi procura în mod legal canabis. Numai în această singură zi, câştigurile au depăşit un milion de dolari (735.000 de euro). „De când am redeschis, fiecare zi a fost mai fructuoasă decât cea mai bună zi din activitatea de dinainte”, declară, pentru Huffinton Post, Andy William, proprietarul Medicine Man Denver. Cei mai mari distribuitori au vândut în această săptămână între 20 şi 30 de kg de marijuana, în condiţiile în care şi cele mai mici „dughene” au vândut între 10 şi 15 kilograme. Unii comercianţi s-au temut chiar de o epuizare temporară a stocurilor.
Locuitorii statului Colorado pot cumpăra până la 28 de grame de canabis pe tranzacţie, doza fiind limitată la şapte grame în cazul non-rezidenţilor.
„Unda verde” acordată legalizării vânzărilor de canabis ar putea constitui o veritabilă mină de aur pentru acest stat conservator. Colorado încasează 10% din taxe din vânzarea cu amănuntul şi 15% din vânzarea en-gros. Autorităţile se bazează pe o cifră de afaceri de 578 de milioane de dolari (425 de milioane de euro) în 2014, dintre care 67 de milioane (49 de milioane de euro) se vor duce direct în visteria statului.
O parte dintre aceste încasări va fi destinată prevenţiei consumului de droguri. Circa 27 de milioane de dolari (20 de milioane de euro) vor fi, potrivit autorităţilor, destinate construcţiei de şcoli. Pentru moment, este prematur să se ştie dacă aceste estimări vor trebui sau nu revizuite, primele cifre oficiale fiind aşteptate la sfârşitul lui februarie.
Însă, aceste taxe au şi un revers: ele favorizează emergenţa unei pieţe negre, în care preţurile sunt de aproape două ori mai mici decât în magazin. În funcţie de calitate, 3,5 grame de canabis costă, în „coffee shop”-uri, circa 65 de dolari (48 de euro).
Restul statelor din SUA urmăresc cu atenţie exemplul statului Colorado. Statul Washington, care a votat o lege similară în 2012, îşi va deschide primele „coffee shop”-uri la primăvară. Ar putea urma Alaska, unde este autorizată marijuana medicinală. O petiţie în favoarea legalizării canabisului aici a strâns circa 46.000 de semnături, dar lipsesc alte 30.000 pentru ca locuitorii acestui stat să fie consultaţi pe marginea problemei în cadrul unui referendum. Iniţiatorii speră să atingă acest obiectiv până în luna august, chiar dacă un text similar a fost deja respins în anul 2000. În caz de succes, partizanii legalizării ar putea face apoi campanie în Oregon.
Marijuana în scopuri medicinale şi-a făcut, între timp, noi adepţi pe cealaltă coastă a SUA. Miercuri, New York a devenit cel de-al 21-lea stat care relaxează legislaţia în domeniu. Potrivit un sondaj Gallup din octombrie, 58% dintre americani sunt favorabili legalizării marijuanei. În ultimii ani, 14 state americane au dezincriminat deţinerea de canabis în cantităţi mici.