Un zbor dus-întors pentru doi pasageri cu o plimbare pe Lună va costa 1,5 miliarde de dolari, au precizat fondatorii într-un comunicat.
„Golden Spike Company este prima companie care intenţionează să ofere regulat expediţii de explorare pe suprafaţa Lunii şi asta până la sfârşitul deceniului”, au indicat ei.
Compania mizează pe existenţa de lansatoare şi pe apariţia de nave spaţiale de transport de persoane în sectorul privat, care ar reduce considerabil costurile zborurilor comerciale de explorare selenară, au explicat aceşti antreprenori, al căror anunţ a fost făcut în ajunul celei de 40-a aniversări a ultimei misiuni pe Lună, Apollo 17.
Preţurile propuse sunt de acelaşi ordin cu bugetele deja consacrate de ţări misiunilor robotice pe Lună, au subliniat iniţiatorii.
„Obiectivul Golden Spike este de a optimiza lansatoarele existente şi de a-şi vinde sistemul către ţări, indivizi sau societăţi ale căror obiective şi ambiţii sunt explorarea selenară”, se menţionează în comunicat.
Golden Spike este creată de foşti reprezentanţi de marcă ai lumii spaţiale. Preşedintele director general al companiei este Alan Stern, fost director adjunct al NASA pentru ştiinţă, în timp ce preşedintele consiliului de administraţie este Gerry Griffin, care a fost director de zboruri în timpul programului Apollo şi şef al centrului spaţial Johnson de la Houston, în statul Texas (sudul SUA).
Compania mai are, printre consilieri, personalităţi politice printre care fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich şi Bill Richardson, fost ambasador american la ONU şi ex-secretar pentru energie al fostului preşedinte Bill Clinton.