‘Această scădere survine ca urmare a unui efort al autorităţilor române de a reconcilia poziţiile consumatorilor de energie afectaţi de costurile induse de schema de sprijin, ale investitorilor care au pus în funcţiune active de peste 6 miliarde de euro în domeniu şi ale operatorilor de reţele electrice care trebuie să facă faţă penetrării de capacitate de producţie necontrolabilă care a schimbat centrul de greutate al producţiei în ţară şi a crescut pierderile în reţele’, a explicat Valeriu Binig, partener Energy Industry Leader, EY România.
Conform clasamentului, piaţa energiei regenerabile din China reprezintă cea mai atrăgătoare destinaţie pentru investitorii care caută să investească în acest sector, în timp ce Europa şi SUA continuă să piardă teren în faţa pieţelor emergente.
În alte zone din index, doar două dintre pieţele care erau atrăgătoare în mod tradiţional au reuşit să-şi păstreze poziţiile anterioare. Poziţiile Germaniei şi Japoniei rămân neschimbate, acestea ocupând locul trei, respectiv patru, în vreme ce pieţele lor reflectă cele mai noi actualizări de natură legislativă şi strategică din domeniul energiei. Pe de altă parte, Marea Britanie şi Australia au coborât în top până pe locul şapte, respectiv zece.
‘Pe de altă parte, dinamicele pieţe emergente devin tot mai vizibile în cadrul indexului. India a făcut un salt până pe locul şase, ca urmare a revizuirii sectorul energetic de către noul guvern care îşi propune să accelereze investiţiile publice şi private în zona energiei regenerabile. De asemenea, confirmând o temă care a devenit recurentă, Brazilia, Chile, Africa de Sud şi Kenya au urcat din nou în cadrul indexului, graţie proiectelor importante implementate şi a suportului politic constant acordat acestora, în vreme ce finanţările majore acordate unor proiecte vizând energia regenerabilă în Olanda şi Israel au propulsat cele două pieţe în clasament’, se notează în comunicatul EY România.
Raportul RECAI realizează un clasament al primelor 40 de pieţe din punct de vedere al atractivităţii şi oportunităţilor de investiţii în sectorul energiei regenerabile, având la bază o serie de indicatori macroeconomici, indicatori ai pieţei de energie şi de tehnologie specifică. Indicele monitorizează activităţile în domeniu din ţări, precum: Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, China, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, India, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Kenya, Mexic, Măroc, Olanda, Norvegia, Peru, Polonia, Portugalia, România, Arabia Saudită, Slovenia, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Marea Britanie şi SUA.