Cristina Popovici

Cât de importantă este adeverința de vaccinare. Cine poate să călătorească fără ea

covid, pasaport, vaccin

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat că adeverinţa electronică de liberă circulaţie nu este, de fapt, un paşaport şi nici nu va fi o condiţie pentru călătoria în străinătate. Aceasta va fi, cel mai probabil, finalizată în iunie 2021.

”Nu este un paşaport. Este un document unic european, o dovadă pentru o situaţie în care un cetăţean al unui stat membru se poate afla. Şi anume dacă are un vaccin făcut, dacă are un teste PCR făcut sau a trecut prin boală şi în consecinţă are o imunitate naturală. În momentul de faţă, cetăţenii din România ştiu foarte bine că atunci când merg şi fac vaccinul, primesc un certificat de vaccinare, sunt introduşi într-o bază de date naţională.

De asemenea, când fac un test PCR primesc o dovadă a rezultatului testului. Toate acestea, în România şi în alte ţări, arată complet diferit. Atunci, când cineva circulă dintr-un stat în altul există probleme de recunoaştere a acestor documente între statele membre”, a declarat Adina Vălean la Digi24.

Comisarul european a explicat că se doreşte standardizarea certificatelor primite de cei care se vaccinează împotriva COVID-19.

”Prin acest regulament Comisia propune astăzi unificarea, standardizarea acestor certificate pentru a nu mai întâlni situaţii în care se solicită aceste documente la intrarea într-un stat european, iar dacă nu corespund, atunci acea persoană se poate regăsi în situaţia să fie întors din drum. În domeniul transporturilor sunt multe exemple. Din Cehia în Germania sunt nenumărate exemple. germania a cerut ca pe certificatul de test negativ să existe o ştampilă albastră şi o semnătură, lucru pe care cehii nu îl furnizau. Intenţia noastră esre să unificăm formatele. Când cineva prezintă acest certificat în fiorma electronăcă sau pe hârtie, cel care îl primeşte să poată verifica autenticitatea lui. Asta pentru a lupta şi cu frauda care a apărut în materie de teste PCR negative. Dar nu este un paşaport”, a declarat Vălean.

Adina Vălean a mai adăugat că această adeverinţă electronică de liberă circulaţie este posibil să fie activă la 1 iunie.

”Vrem ca el să fie gata începând cu 1 iunie. E adevărat că este inclusiv pentru vacanţa de vară. În momentul de faţă nu există o restricţie a valabilităţii pentru că specialiştii nu s-au pus sde acord cât îţi asigură imunitate un vaccin, cât durează anticorpii după boală. Urmează să se stabilească”, a mai declarat comisarul european.

Vălean a mai precizat că adeverinţa nu este o condişie esenţială pentru călătorie şi că statele membre sunt obligate să ofere o alternativă.

”Nu va fi o condiţie esenţială pentru călătorie. Statele membre sunt obligate să ofere o alternativă. Respectivul om se va supune unui alt fel de restrcţii pe care statul respectiv îl va cere”, a declarat Adina Vălean.

Ultimele Articole