Money.ro

Câţi bani economiseşti pe an cu ferestre termoizolante

an, apartamente, economii, ferestre, locuințe, national, studiu

Astfel, vor fi generate economii anuale de circa 900 de lei la plata utilităţilor. La nivelul celor cinci  milioane de apartamente fără ferestre termoizolante economiile ar totaliza peste un miliard de euro într-un an.

 

Economiile sunt calculate la reducerea consumului de energie termică necesar încălzirii apartamentului pe timp de iarnă şi respectiv reducerea consumului de energie electrică aferent condiţionării aerului pe timp de vară, pentru a asigura confortul termic de 21 de grade Celsius pe tot parcursul anului.

 

De asemenea, înlocuirea cu ferestre termoizolante cu control solar reduce consumul de energie cu până până la 60% comparativ cu ferestrele clasice. În această situaţie, economiile anuale la plata utilităţilor pentru un apartament cu o suprafaţă de 80 de metri pătraţi pot depăşi 2.100 de lei.

 

“Ultimele cercetări efectuate de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE),  arată că în prezent la nivel naţional există între 4,5 şi 5 milioane de apartamente care nu sunt dotate cu ferestre termoizolante. Statistica cuprinde apartamentele cu 1, 2, 3 şi 4 camere, iar suprafaţa medie a acestora este de aproximativ 80 de metri pătraţi. La nivelul celor cinci milioane de apartamente fără ferestre termoizolante economiile ar totaliza peste un miliard de euro într-un an”, se arată într-un comunicat al companiei Saint Gobain Glass.

 

Potrivit aceleaşi analize, aproximativ 15% din pierderile de căldură dintr-o locuinţă se realizează prin ferestre şi uşi. La nivelul ferestrelor, aproximativ 80% din eficienţa energetică a acestora este adusă de sticlă, în timp ce 20% revine tâmplăriei.

 

“Diferenţa de preţ dintre ferestrele cu sticlă termoizolantă cu control solar şi ferestrele clasice este de doar câţiva euro pe metru pătrat, însă economiile generate cresc cu până la 60%. Tocmai din acest motiv, ferestrele cu sticlă termoizolantă cu control solar sunt cele mai indicate pentru locuinte”, a explicat Cosmin Popescu, marketing manager la Saint-Gobain Glass România.

 

Pe piaţa locală Saint-Gobain Glass România produce la Călăraşi sticlă termoizolantă cu control solar, sub denumirea Planitherm 4S, care poate fi livrată şi în variantă laminată, ce asigură un grad de protecţie ridicat la impactul accidental, dar şi în versiune Bioclean, cu proprietatea de auto curăţire.

 

Compania a intrat pe piaţa din România încă din anul 2005, dar a început producţia de sticlă în anul 2007, odată cu finalizarea fabricii de sticlă de la Călăraşi, investiţie care s-a ridicat la peste 130 de milioane de euro. Fabrica din România, unde lucrează peste 250 de angajaţi, reprezintă unul din principalele centre de producţie ale grupului din Europa.

 

Ultimele Articole