Cât pierde un ziar atunci când concediază un jurnalist

hagger, presa scrisa

Presa scrisă şi, în special, ziarele sunt printre cele mai afectate canale media în actualul context economic. În România, potrivit specialiştilor din media, bugetele de publicitate orientate către print s-au redus aproape la jumătate în primul semestru, ceea ce a generat o serie de reduceri de costuri în companiile de presă. În Statele Unite, de exemplu, o analiză a Universităţii din Missouri arată că trei sferturi din ziare au tăiat cel puţin 10% din costurile redacţionale, cu puternice efecte asupra încasărilor.

Potrivit unei analize empirice realizată pe ziare cu tiraje mai mici de 85.000 de exemplare, reducerea costurilor redacţionale cu 5% duce la diminuarea profitului cu 1%, în timp ce aceeaşi reducere procentuală aplicată departamentului de publicitate scade profitul cu 0,003%. Tăierea a 5% din cheltuielile departamentului de distribuţie generează reducerea profitului cu 0,002%. Pe de altă parte, un procent tăiat din cheltuielilor redacţionale se traduce prin reducerea veniturilor cu 0,0044%, în timp ce economiile realizate în departamentul de publicitate afectează veniturile cu 0,0024%.

În practică, spune Marius Hagger, general manager la Ringier România, nu se pot cuantifica efectele reducerilor asupra încasărilor, însă tăierile de costuri trebuie operate cu multă atenţie. “Reducerile la nivel de distribuţie şi marketing pot afecta vânzările, cele din departamentul de publicitate pot avea efecte asupra încasărilor din publicitate într-o perioadă de criză, când poate e nevoie să lupţi mai mult pentru ele, iar tăierea cheltuielilor editoriale poate, la rândul ei, afecta veniturile din vânzări”, a explicat Hagger.

Amalia Bădescu, director executiv la Media Management Institute, consideră că echilibrul atins de operaţiunile unui ziar în perioadele profitabile poate fi afectat de disponibilizările preferenţiale. În acest sens, Amalia Bădescu vorbeşte despre reducerea bugetelor şi echipelor de marketing ale ziarelor româneşti, cu impact grav asupra vânzărilor: cu excepţia unui număr mic de cotidiene, precum Adevărul, majoritatea ziarelor au scăzut constant în vânzări. “Pentru a nu crea astfel de dezechilibre, operaţiunile ziarului trebuie reduse proporţional în perioadele de recesiune, în aşa fel încât produsul să rămână eficient şi influent. Companiile de media au tăiat toate costurile care se puteau reduce, fără a mai face o ierarhizare pe departamente”, a precizat Bădescu. Cele mai multe ziare româneşti au operat reduceri semnificative la nivel editorial, de la tăierea numărului de pagini la scăderea salariilor cu 10-50% şi disponibilizări. Marius Hagger a explicat faptul că reducerea numărului de pagini la jumătate nu atrage o diminuare similară a volumului de angajaţi, proporţia depinzând de necesarul de personal şi de eficienţa echipei.

În cazul Evenimentului zilei, Marius Hag­ger spune că managementului ziarului a acţionat cu multă grijă în cazul reducerii costurilor. “Sper să fiţi de acord că, în ceea ce priveşte ziarul, reducerile nu au afectat calitatea editorială. Ci dimpotrivă”, a conchis el.

Reduceri importante la nivel redacţional au mai operat şi România liberă, Cotidianul, Jurnalul Naţional sau Gardianul.