Deşi piaţa imobiliară din România cunoscuse o perioadă de creştere în ultimii ani, criza economică a afectat până şi acest domeniu. Cu toate acestea, un lucru este sigur: întotdeauna vor exista proprietăţi imobiliare de vânzare sau de închiriat şi oameni care vor dori să cumpere sau să închirieze. Tocmai de aceea, meseria de broker imobiliar nu se va demoda niciodată. Chiar dacă în momentul de faţă câştigurile nu mai sunt la fel ca acum câţiva ani, un broker imobiliar determinat şi cu pregătire poate să-şi facă meseria cu mare succes.
Ce este si ce face un broker imobiliar?
Brokerul este persoana care organizează şi eficientizează procesul de tranzacţionare imobiliară, atât in avantajul vânzătorului, cât şi în beneficiul cumpărătorului. În primul rând, un broker poate face cel mai rapid conexiunea între aşteptările şi puterea financiară a cumpărătorului şi ofertele aflate pe piaţă. Cunoscând foarte bine piaţa imobiliară, el poate sfătui clientul în avantajul evident al acestuia şi pe măsura nevoilor sale.
Pe lângă toate aceste calităţi, brokerul imobiliar trebuie să aibă şi calificare teoretică în domeniu. Aici intervine Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI), singura asociaţie care a înfiinţat începând cu toamna anului 2010, prima şcoală de brokeri imobiliari din România.
Cât costă sa devii broker cu diploma?
Şcoala ABI se bucură de un real succes pe piaţă şi a acreditat peste 454 de brokeri imobiliari. ABI organizează în mod constant cursuri pentru acreditarea agenţilor imobiliari.
În urma participării la aceste module, cursanţii devin specialişti în management şi finanţarea tranzacţiilor imobiliare, drept şi legislaţie în activitatea imobiliară, comunicarea şi negocierea în intermedierea imobiliară, cadastru şi evaluare imobiliară, marketing imobiliar şi utilizarea tehnicilor informatice.
La finalul acestor module teoretice elevii susţin un test de evaluare de tip grilă, în urma căruia li se vor înmâna absolvenţilor diplome recunoscute şi avizate de către Ministerul Învăţământului şi Ministerul Muncii. Diploma obţinută are un caracter oficial şi permite angajarea pe postul de agent imobiliar (broker imobiliar), înfiinţarea unui SRL sau a unui PFA în acest domeniu. Taxa de participare la cursuri este de doar 500 lei.
Următoara sesiune de cursuri pentru acreditarea brokerilor imobiliari se va desfăşura în perioada 21-23 iunie 2013. În continuare, ABI desfăşoară cursuri şi traininguri atât pentru persoane care doresc să lucreze pentru prima dată în domeniul imobiliar, cât şi pentru brokeri care doresc să se perfecţioneze.
Programa de pregătire teoretică a brokerilor imobiliari
Un alt instrument care are un rol esenţial în dezvoltarea profesională a unui broker imobiliar, îl reprezintă trainingul. ABI şi-a luat în serios rolul de asociaţie reprezentativă pentru piaţa imobiliara şi a lansat un set complet de traininguri organizate cu scopul profesionalizării brokerilor imobiliari. O parte din acestea se adreseaza strict membrilor ABI şi sunt gratuite, dar nu obligatorii, iar o altă parte se adreseaza tuturor brokerilor din piaţa imobiliară.