Câtă energie scot pe bursă primii cinci producători de electricitate

bursa de energie, electricitate, energie, Hidroelectrica, NUCLEARELECTRICA, OPCOM, România, Rovinari, Turceni

Doar 16% din energia consumată într-un an în România se vinde prin Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale – PCCB, platformă administrată de OPCOM.

Mihai David, directorul general al celui mai mare producător de electricitate din România – Hidroelectrica -, anticipează că va scoate pe bursa de energie administrată de OPCOM o cantitate de un terawatt dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu va decide că trebuie să o dea spre sectorul reglementat (casnici şi companii care nu au optat pentru un furnizor). “Strategia mea este încheierea de contracte bilaterale pe termen lung, pentru că acestea sunt cele mai rentabile pentru companie, iar pe baza lor putem obţine finanţare”, a spus Mihai David. “Aş face aici menţiunea că ne dorim să ieşim în fiecare an cu o anumită cantitate de energie pe bursă pentru a avea un preţ de referinţă”, a adăugat oficialul Hidroelectrica. Acesta a adăugat că scopul său este ca din amortismente şi creditele atrase să continue să modernizeze unităţile şi în acelaşi timp şi să construiască noi centrale hidroelectrice. Întrebat în acest context dacă este posibil ca, de exemplu, contractul dintre Hidroelectrica şi Alro Slatina să fie prelungit până în 2015, David a răspuns că “deocamdată, discuţiile se poartă pentru corelarea preţului energiei cu cel al aluminiului de pe bursa LME”. Directorul general al companiei de stat a mai explicat că un cost mediu de producţie al Hidroelectrica este acum la 80 de lei (19 euro la un curs de 4,2 lei pentru un euro) pentru un megawatt oră, iar cel de vânzare este între 115 şi 120 de lei (27-28 de euro), în cadrul bilateralelor încheiate preponderent cu “băieţii deştepţi”.

Pompiliu Budulan, directorul general al Nuclearelectrica, al doilea mare producător de electricitate, companie care a vândut deja prin bursă cinci pachete de energie, estimează că va scoate la licitaţie pe OPCOM circa 30% din energia pe care o va genera în 2010. Societatea mizează pe o producţie similară cu cea din acest an. “Vom scoate săptămâna viitoare pachete fără componenta de compensare – contractele de întrajutorare – pentru că ne-am asigurat deja toată energia necesară opririi planificate a reactoarelor unu şi doi, ce va avea loc între 7 mai şi 7 iunie 2010”, a explicat Budulan. Acesta a caracterizat preţurile la care a vândut până acum energie pe OPCOM, situate între 165,5 lei şi 174,99 lei pe megawatt oră, ca fiind “bune”.

De altfel, producătorul de electricitate Nuclearelectrica a încheiat vineri prin intermediul bursei de energie administrate de OPCOM trei contracte cu traderii EFT România, Tinmar Ind şi Rudnap, la preţuri mai mici cu 3-5% faţă de cele din licitaţia care avusese loc luni.

Oficialii Complexului Energetic Turceni, cea mai mare termocentrală din ţară, au în plan ca aproximativ 60% din energia pe care o produc să fie livrată prin OPCOM. “Targetul nostru de preţ este să obţinem 196 de lei pentru fiecare megawatt oră livrat, dar este la prima strigare. În condiţiile în care piaţa nu va reacţiona şi furnizorii nu vor veni să cumpere ne vom reorienta”, au explicat reprezentanţii complexului energetic. Ei anticipează că în 2009 producţia de energie a complexului se va reduce cu aproximativ 10-12% faţă de anul anterior, dar estimează că va creşte din nou în 2010.

Constantin Bălăşoiu, directorul general al Complexului Energetic Craiova, a spus că 40% din producţie va merge pe piaţa liberă prin contracte încheiate prin OPCOM, la fel ca şi anul acesta. Pentru eligibili cantitatea de energie disponibilă este de aproximativ 4,6 terawaţi. “Aceasta este producţia pe care o pregătim pentru bugetare în 2010”, a punctat Bălăşoiu.

La rândul său, Gheorghe Daviţoiu, directorul general de la Rovinari, estimează tot că aproximativ 40% din producţie va merge anul viitor pe piaţa liberă, iar aproximativ 2 TW vor fi scoşi la vânzare pe PCCB. “Anticipăm o producţie de energie cu aproximativ 5% mai mică în 2010 faţă de 2009, iar un preţ corect pentru vânzare pe OPCOM mi se pare cel de 190 de lei pentru un megawatt oră”, a comentat Daviţoiu.

Octavian Lohan, directorul general adjunct al Transelectrica, societatea naţională de transport electricitate, a spus că reducerea consumului de energie a fost de la începutul anului şi până în prezent de circa 9,3%, iar până la finele lui 2009 va fi “undeva sub 9%”. “Pentru 2010, prevedem un consum similar cu 2009, în condiţiile în care pentru acest an anticipăm 52,7 TWh. Va fi o revenire, dar foarte, foarte uşoară, undeva sub un procent, de 0,8-0,9%”, a estimat Lohan.