„Reprezentanţii PDL trebuie să se abţină total de la comentarii în legătură cu situaţia educatorilor şi învăţătorilor, din moment ce ei sunt cei care au propus şi votat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, o lege care desfiinţa practic aceste două categorii. Mai mult decât atât, în varianta legii votată de PDL, dacă aceste cadre didactice nu aveau facultatea absolvită până la data intrării în vigoare a prevederii, aceştia riscau să părăsească sistemul, fiind puse în pericol zeci de mii de locuri de muncă. Guvernul USL nu a făcut decât să acţioneze, prin OUG 92/2012, pentru a le garanta educatorilor şi învăţătorilor locurile de muncă pe care riscau să le piardă din cauza PDL!”, a afirmat Cătălin Ivan, prin intermediul unui comunicat de presă.
Purtătorul de cuvânt al PSD mai spune că reprezentanţii PDL trebuie „să lase deoparte ipocrizia” şi să îşi asume greşeala pentru Legea nr. 1/2011 – cea care a introdus obligativitatea studiilor universitare pentru educatori şi învăţători.
„Îi sfătuim pe cei din PDL să lase deoparte ipocrizia şi să îşi asume o greşeală legislativă fundamentală, care, dacă nu ar fi fost corectată la timp, ar fi dus la disponibilizări în masă. Legea nr. 1/2011 a fost cea care introdus obligativitatea studiilor universitare de licenţă pentru ocuparea acestor posturi şi nu OUG a Guvernului Victor Ponta! Guvernul USL a venit în sprijinul învăţătorilor şi educatorilor care se apropie de vârsta de pensionare. Mulţumită OUG 92/2012, aceştia nu vor fi trimişi la facultate la finalul carierei”, a adăugat Ivan.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92, aprobată la 18 decembrie 2012, prevede că „educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupau, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult şase ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Această prevedere a iscat vii polemici în ultimele zile în Putere şi Opoziţie. Liderul PDL Cezar Preda i-a cerut, miercuri, premierului Victor Ponta să anuleze ordonanţa, el precizând că măsura umileşte şi aduce la disperare peste 40.000 de profesori. Cu o zi în urmă, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a apreciat că trimiterea educatorilor şi învăţătorilor la facultate vine în folosul universităţilor supra-numite „fabrici de diplome”, care au pierdut 100.000 de studenţi după ce condiţiile de absolvire a bacalaureatului au devenit mai dure. La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a fost de părere că actul va trebui modificat în Parlament, deoarece inclusiv oamenii care au 35 – 40 de ani de când sunt la catedră, şi care ar trebui să iasă la pensie în câţiva ani, sunt vizaţi de această ordonanţă.