La numărarea a peste 95% dintre voturile valabil exprimate – peste 3,4 milioane de voturi, care au ridicat rata participării la un nivel ce nu a mai fost atins în peste douăzeci de ani, la aproape 70% – rezultatele scrutinului arătau că naţionaliştii catalani au rămas departe de majoritatea absolută, în vreme ce Stânga Republicană Catalană /ERC/ a reuşit să capitalizeze votul partizanilor autodeterminării regiunii, şi poate ajunge a doua cea mai votată forţă politică.
Astfel, CiU a a fost votată de aproximativ 30% dintre catalani şi a obţinut 50 de locuri în viitorul legislativ, cu 12 mai puţine faţă de cele pe care putea conta în actuala legislatură. ERC şi-a dublat în schimb numărul deputaţilor şi ar avea aproximativ 21 de parlamentari, după ce a fost votată de peste 13% dintre alegători. Socialiştii catalani /PSC/ pierd de asemenea din sprijinul electoral, numără 20 de deputaţi şi ajung aproape la egalitate cu Partidul Popular /PP, la putere la nivel central, n.r./, acesta din urmă îmbunătăţindu-şi poziţia în preferinţele electoratului.
Restul formaţiunilor politice care au câştigat reprezentare în viitorul legislativ catalan sunt ecologiştii de la ICV-EUiA, cu 13 deputaţi, formaţiunea Ciutadans, care îşi triplează numărul parlamentarilor şi poate forma un grup parlamentar propriu, iar Candidaturas de Unidad Popular (CUP) intră pentru prima oară în parlamentul regional catalan, cu trei deputaţi.
Peste 5,4 milioane de catalani au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a-şi alege cei 135 de deputaţi pentru legislativul regional. Scrutinul s-a desfăşurat pe fondul puternicei şi îndelungi dezbateri asupra secesionismului şi sub spectrul organizării unui referendum cu privire la autodeterminarea Cataloniei, promis de formaţiunea naţionaliştilor – CiU. Cu toate acestea, formaţiunea naţionaliştilor catalani, percepută drept moderată şi conservatoare, a pierdut mult din sprijinul electoral, în favoarea formaţiunii ERC, ce adoptă o poziţie radicală cu privire la secesiunea Cataloniei.
Artur Mas admitea anterior scrutinului că, fără o „majoritate excepţională”, proiectul independenţei Cataloniei ar fi slăbit, şi susţinea că nu exclude coaliţii pentru guvernare. Totodată, el nu ezita să arate că dreptul de a decide, pe care îl invocă pentru a justifica ulterioara convocare a unui referendum cu privire la autodeterminarea Cataloniei, constituie un concept amplu, susţinut nu numai de formaţiunea din care face parte.
