O spune clar şi răspicat, accentuând fiecare cuvânt: „În afaceri sunt mai importante relaţiile comerciale decât procesele. Acum aş prefera să şterg cu buretele această datorie şi să reiau o colaborare cu IKEA“. Viorel Cataramă (55 de ani), preşedintele grupului Elvila, cu afaceri de circa 100 milioane de euro, priveşte cu relaxare înspre trecut, aşezat comod pe fotoliul din biroul său, un spaţiu generos, amenajat în stil clasic, la sediul din Bucureşti al companiei.
Reface fiecare moment din relaţia de aproape zece ani pe care a avut‑o cu gigantul retailer suedez, o poveste care s‑a încheiat în urmă cu câteva luni, odată cu finalizarea procesului comercial dintre companiile Elvila şi IKEA.
„Viaţa ne‑a forţat să mergem în acest proces“, spune omul de afaceri, fără a‑şi ascunde câtuşi de puţin regretul că a trebuit să înceteze colaborarea cu partenerii suedezi. Un regret accentuat cumva şi de faptul că despăgubirile primite de la IKEA – 1,8 milioane de euro – nu sunt „nici pe departe“ la fel de mari ca pierderile directe pe care le‑a avut Elvila din cauza sistării colaborării cu retailerul pe perioada anilor când cele două companii s‑au „luptat“ în sălile de judecată. Însă, ca în orice relaţie, pentru ca povestea să continue, e nevoie şi de acceptul celuilalt.
DOAR O IDEE. Greu de spus dacă relaţia Elvila ‑ IKEA va continua şi după hotărârea definitivă de „divorţ cu daune“.
Puţină istorie poate însă oferi indicii importante. Colaborarea dintre cele două companii a început în 2001, când Elvila şi IKEA Trading, reprezentanţa prin care IKEA face achiziţii de mobilă de la producători locali, au încheiat un contract în urma căruia compania românească trebuia să producă marfă de o anumită valoare, pe parcursul unui număr de ani.
Lucrurile s‑au desfăşurat normal, spune Viorel Cataramă, până în 2005, când IKEA Trading a luat decizia de a pune punct colaborării. „Nu am dorit nici un moment să ajung la un astfel de conflict. Şi am insistat foarte mult atunci, în 2005, să nu se rezilieze contractul. Nu cred că erau motive de reziliere“, spune Cataramă. Şi totuşi, s‑a întâmplat. Au urmat câţiva ani în care fiecare companie şi‑a jucat rolul într‑un proces care, în cele din urmă, a dat câştig de cauză producătorului român.
„Aici a fost de fapt ambiţia unor angajaţi IKEA de a pleca pe o anumită cale, care s‑a dovedit a nu fi cea mai productivă“, este interpretarea personală a omului de afaceri a motivelor pentru care contractul a fost reziliat unilateral. Totuşi, dincolo de neplăcerile inerente unui conflict în justiţie de lungă durată, Cataramă subliniază că, în măsura în care IKEA şi‑ar manifesta disponibilitatea, şi el ar putea şterge cu buretele episodul. „Eu am suferit pierderi.
Un contract care reprezenta peste 50% din cifra de afaceri a unei fabrici. E ceva foarte serios, aşa deodată şi peste noapte. Dar, asta e“, spune omul de afaceri. De ce este dispus Cataramă la compromisuri? Uşor de explicat. Nici un producător de mobilă român nu‑şi poate permite să ignore succesul local al IKEA. Citeşte mai mult pe MONEYEXPRESS
