„Primele luni ale acestui an au fost cele mai proaste din punct de vedere al vânzărilor din ultimii 5 ani”, a declarat pentru money.ro Viorel Cataramă, proprietarul lanţului de magazine de mobilă Elvila. Cu toate acestea, în cifre, compania stă mai bine decât în urmă cu un an. „În primele 6 luni, vânzările Elvila au crescut cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut, dar nu este vorba de o reluare a consumului. Trendul se explică prin creşterea reţelei noastre”, a spus Cataramă care nu a menţionat valoarea totală a vânzărilor. Potrivit acestuia, în cazul în care numărul de magazine din reţea nu ar fi crescut, vânzările companiei ar fi fost în scădere. „Ar fi fost un minus de 5%”, explică omul de afaceri.
Pierde profit în favoarea expansiunii
În momentul de faţă, Elvila se apără de criză prin extinderi. Pe termen scurt, această strategie aduce implicit o reducere a profiturilor. Pe termen lung însă, Cataramă speră să iasă victorios. „Mergem pe strategia de profit zero pentru a ne extinde reţeua, lucru ce ne va ajuta pe termen lung”, ne-a mai declarat Viorel Cataramă.
Retailerul de mobilă va deschide în următoarea perioadă patru unităţi mari, toate în spaţii închiriate. Este vorba de Focşani (4.000 de mp), Brăila (3.500 de mp),Craiova (3.000 de mp) şi Deva (3.400 de mp). “ Toate acestea sunt spaţii pentru care am încheiat deja contracte. De asemenea, mai avem discuţii pentru un spaţiu de 3.000 de mp în Sibiu şi pentru un altul de 3.500 de mp în Oradea”, precizează patronul Elvila.Investiţia pentru un magazin se ridică la aproximativ 500.000 de euro. La începutul lui marte, reţeaua s-a extins cu o unitate de 5.500 de mp în Bacău, aceasta fiind a doua din oraş.
Reţeaua Elvila cuprinde peste 50 de unităţi proprii sau în franciză.