Popan Cosmin

Câte milioane a pierdut Iulian Dascălu din afacerile cu mall-uri

Iulian Dascălu, iulius mall

Compania Iulius Mall Timisoara SRL a consemnat anul trecut cea mai mare pierdere: 53,6 milioane de lei la o cifră de afaceri de 77,3 milioane de lei. Al doilea cel mai păgubos mall în 2012 a fost pentru Dascălu centrul comercial din Suceava. Firma care îl operează, Iulius Mall Suceava SRL, a raportat o pierdere de 27,7 milioane de lei şi rulaj de 30,6 milioane de lei.

Mall-ul din Cluj-Napoca deţinut prin Iulius Mall Cluj SRL a cauzat, la rândul său, un minus de 10,6 miloane de lei.

 

În pofida pierderilor raportate, cele trei mall-uri – din Cluj-Napoca, Suceava şi Timişoara -, au fost numite de către doingbusiness.ro şi EY România drept cele mai performanate companii din segmentul Mall & Shopping Centers din România, pe locurile 7, 10, respectiv 11.

 

Clasamentul a fost alcătuit în baza unui scoring efectuat E&Y care a luat în calcul atât indicatorii financiari, cât şi non-financiari. Scoringul utilizat în analiză ţine cont de cei mai relevanţi indicatori financiari, cum ar fi nivelul vânzărilor, creşterea EBITDA şi alţi indicatori financiari calculaţi pe baza contului de profit şi pierdere şi a bilanţului contabil, dar şi indicatori non-financiari. Printre cele mai importante aspecte non-financiare luate în considerare au fost: numărul de angajaţi, tipul companiilor (listate sau nelistate, companii mari sau întreprinderi mici şi mijlocii), eforturile de responsabilitate corporativă şi dezvoltarea unui brand local, potrivit E&Y România.

Ultimele Articole