În perioada iunie – august au fost înregistraţi ca şomeri 27.922 de absolvenţi de liceu din 2011. Dintre aceştia, 15.735 s-au înregistrat în iulie, 11.818 în august şi 369 în iunie, a precizat, vineri, ANOFM, într-un răspuns la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.
Dintre cei aproape 28.000 de absolvenţi de liceu intraţi în evidenţa ANOFM, 812 primesc deja indemnizaţia de şomaj. Cele mai multe indemnizaţii de şomaj pentru absolvenţii de liceu din acest an au fost date în judeţele Giurgiu (226), Teleorman (85), Bacău (80), Sibiu (73), Hunedoara (60) şi Mureş (59).
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot primi indemnizaţie de şomaj dacă fac dovada că în 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Aproximativ 100.000 de absolvenţi de liceu nu au luat bacalaureatul în acest an.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, estimează că rata şomajului la nivel naţional va ajunge, până la sfârşitul anului, la 4,8 la sută, „deci o creştere foarte mică”.
„Rata şomajului se va aplatiza. Desigur că acum am avut activităţile sezoniere care încep să se termine, au venit absolvenţii. Dar rata nu a crescut foarte mult, ca în alţi ani. Cred că va fi undeva la 4,8 de la 4,77 la sută, deci o creştere foarte mică, deşi absolvenţii au venit şi s-au înregistrat. S-au înscris foarte mulţi tineri”, a spus Bian.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, declara, în iulie, că bacalaureatul din acest an a dat mai mulţi şomeri, iar piaţa muncii va avea un nou val de tineri foarte vulnerabili, care vor avea nevoie urgent de consiliere, orientare profesională şi calificare.