Firma este controlată în proporţie de 50% de către Băneasa Investments, deţinută de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, iar restul de partenerul acestuia, Sorin Creţeanu, prin compania de construcţii Comnord.
Pentru 2010, profitul realizat de Băneasa Rezidenţial, care a construit cartierul cu acelaşi nume din zona Băneasa din Capitală, a fost de 1,58 milioane lei, faţă de profitul net de 6 milioane lei înregistrat în 2009, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Luna trecută, cei doi asociaţi au decis ca din profitul de 1,5 mil. lei (aprox. 377.000 de euro), 94.877 lei să fie repartizaţi la fondul de rezervă al societăţii, iar restul de 1,48 mil. lei să fie repartizate sub formă de dividende asociaţilor.
Anunţat în 2006, întregul proiect din care face parte şi Băneasa Rezidenţial mai prevede o zonă comercială şi una de birouri, pe o suprafaţă totală de 224 hectare. Investiţia în întregul proiect a fost estimată la 1,8 miliarde euro. Proiectul rezidenţial prevede construirea a peste 4.000 de noi locuinţe în blocuri, dar şi vile înşiruite. În prima fază a proiectului au fost construite 227 de apartamente, vândute în totalitate, iar cea de-a doua fază prevede construcţia a altor 600 de vile, din care pentru 100 au fost deja începute lucrările de construcţie luna aceasta.
Omul de faceri Gabriel Popoviciu a mai investit în centrul comercial Băneasa Shopping City, în centrul de birouri din aceeaşi zonă şi a cumpărat anul trecut Tiago Mall din Oradea care va fi ianugurat în această toamnă sub numele de Oradea Shopping City.
sursa foto: Compania